Gheorghe A.M. Ciobanu

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 37 din 17.04.1997

         În îndelungata activitate a domnului Gheorghe A.M. Ciobanu, profesor la Liceul Teoretic "Roman-Vodã", cuprinsã între anii 1945 - 1985, s-a impus prin ordine, disciplinã, muncã, claritate, logicã, sistematizare, stãruintã, control, rigurozitate, punctualitate, precizie si mãsurã.
         Pentru Profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, prioritatea lui "a sti" nu a micsorat valoarea lui "a face". Suflet onest, cunoscãtor al culturii romanesti si universale, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, fãcea din lectiile sale adevãrate clipe de înãltare sufleteascã, fiindcã stia sã ne insufle nouã elevilor darul de învãtãturã si mai ales datoria de a cunoaste.
         Aureola în care rãmane îmbrãcat numele lui pentru toti cei care-l cunoastem, este aceea a unui mare profesor, cãci este o personalitate cu totul distinsã.
         Unanim apreciat ca profesor si educator de mare autoritate, a fost pretuit nu numai de elevii sãi ci si în mod deosebit de splendida echipã de profesori ai liceului "Roman-Vodã", în toatã perioada cat a functionat ca dascãl.
         Gheorghe A.M. Ciobanu a reprezentat un exemplu pentru generatiile de elevi si de profesori care s-au succedat panã acum si va rãmane un exemplu pentru generatiile viitoare.
         Ne mandrim cã, alãturi de alti profesori de mare valoare, la Liceul "Roman-Vodã", focar de culturã romaneascã, a lucrat si marele profesor si om de culturã Gheorghe A.M. Ciobanu.

Ştefania Bajura

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 86 din 26.09.2002

         Profesoara Stefania Bajura, constituie pentru urbea musatina, reversul feminin al piscului didactic si în realitate, ca si în literatura, al celui care a fost "Apostolul" petrescian. Purtand în urma nasterii sale un apelativ legendar "Domnita" Stefania s-a contopit, pe tot parcursul vietii sale, cu aura de maretie si cu densitatea de autoritate, a acestei daruiri totale în slujba superlativului spiritual uman. Intrarea sa în viata a avut loc, mai presus de orice, sub constelatia sacra a întelepciunii intelectuale.
         Decenii dupa decenii, de la entuziasmul adolescentin si pana la rationalitatea maturitatii, mantuitoarea de vorba si condei, filoloaga Bajura s-a daruit, cu o pasiune vecina cu împatimirea acestei tectonici a gandului scris. Creatia literara si înaltele cote de altitudine ale acesteia i-au constituit, o viata întreaga, cea de a doua religie ce i-a determinat fiintarea. Adancirea verticala a realizarilor literare s-a interferat, în statut de necesitate, cu evantaiul nemarginit al semnificatiilor colaterale. Un euclidianism al datului artistic, împletit intim cu relativismul, tot mai deschis, al unor interpretari centrifuge, acesta i-a fost, întotdeauna, crezul sau estetic, pe care l-a proliferat cu toata bucuria unor daruiri sincere, atat în ritualul catedrei, cat si în pioneratul actiunilor sale culturale.
         Asa se explica nu numai suita unor prea dense articole de specialitate, coordonarea suprema, creatoare, a "Societati de Stiinte Filologice" de apartenenta musatina. Încrezatoare în realitatea mult confirmata, ca edificiul de mare altitudine al unei culturi trebuie sa se sprijine pe temelii de granit "profesoara Bajura" a fost credincioasa o viata întreaga primei parti a acestui binom, adorand catedra unui ABC de raspundere si refuzand, cu un reflex subconstient, orice propunere de afirmare universitara. Elevii din banci, colegii prezenti la examene de grad si concetatenii adunati în sali culturale au constituit ritualul de o viata al unei preotese spirituale, nascuta nu numai pentru "a da", ci de "a darui", de "a se darui pe sine". Cele doua decenii de directorat - zece ani la Liceul Teoretic nr. 2 si înca atatia, ca adjuncta, la "Roman-Voda" - au constituit cel de-al doilea superlativ profesional al "Doamnei".
         Înzestrata cu acest far rar al "conducerii totale" a unor multimi umane mari si dinamice, Directoarea Bajura a realizat metamorfoze sociale impresionante, transformand, de îndata, un plural viu si aleatoriu în edificiul armonic al unei arhitecturi institutionale. Întreaga sa "creatie directorala" prinsa imaginar pe o pelicula de film, se poate constitui ca o demonstratie "pe viu" a "Teoriei lucrului bine facut", elaborata de filosoful contemporan Kotarbinski. Actionalitatea prezentului se împletea ortogonalic cu o viziune realista asupra viitorului, iar echilibrarea lui azi, cu neprevazutul lui maine. O gospodarie complexa, în cadrul careia concretul cerintelor materiale se rezolva în acelasi timp si cu o aceeasi eficienta cu organizarea unor desfasurari intelectuale.
         De aceea, pe "agenda de lucru" a Directoarei Bajura erau trecute, pe aceeasi fila, dar pe grupe distincte, si procurarea de mobilier, sau de materiale rare, necesare numeroaselor cabinete si laboratoare al liceului, ca si orele la care sa fie convocate grupele de profesori si elevi ce se ocupau de "Muzeul Scolii", de "Cenaclul literar", sau de aparitia revistei "Ani de Scoala".
         Nu se va uita niciodata modul deosebit în care a organizat si coordonat, în 1973, Jubileul Liceului ce rotunjea, în acel an, o jumatate de secol de existenta.
         O intelectuala-profesor si o profesoara-director, care, în interiorul acestui spatiu atat de complex, au colaborat, întotdeauna, cu elevii si colegii, cu institutiile sociale si cu familia, cu cei apropiati, cu oamenii.
         Un destin creator, zamislitor de spirite creative si pretuitor al unei adevarate creativitati.

Vitalie Belousov

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 86 din 26.09.2002

         Una din personalitãtile de prim ordin ale lumii contemporane, dar si legatã de orasul nostru, fiind, în adolescenta, elev al Liceului "Roman Vodã", este Profesorul Doctor Inginer Vitalie Belousov, cetãtean roman, Rector al Universitãtii tehnice "Gheorghe Asachi" si director al Institutului National de Inventicã, ambele din Iasi. Este considerat, de cãtre întreaga planetã, ca fiind specialistul si creatorul numãrul unu în ceea ce priveste inventica. De aceea în anii 1997 si 1998 a fost declarat, de cãtre forurile internationale de specialitate drept" Personalitate de varf a secolului XX" .
         Este autor a peste 300 lucrãri stiintifice si a peste 130 de inventii toate recunoscute pe plan national si international printr-un numãr egal de medalii, din care majoritatea sunt de aur.
         A fondat douã Scoli de Inventicã, Comisia de Inventicã a Academiei Romane, o nouã disciplinã stiintificã si anume "Ingineria performantei umane".
         Pentru toatã aceastã activitate de exceptie, Inventatorul Vitalie Belousov a primit foarte multe Diplome si Titluri de mare competentã din care amintim cateva:
         - Meritul European;
         - Ordinul Curtoazia Europeanã;
         - Ofiter al Ordinului Meritul Belgo-Spaniol;
         - Membru de Onoare cu Placheta de Aur al Academiei Europene de Arte;
         - Membru al Academiei Internationale pentru Industrie si Comert;
         - Doctor în Inventicã la Academia Culturalã Internationalã din Madras - India;
         - Cupe ale ministrilor de Finante si Interne din Belgia si ale Fondatorului Salonului Casablanca;
         - Premiul Dragonul Ke-Hua-Eureca;
         - Oskar Inventicã;
         - Diploma "Personalitate de varf a secolului XX" pe anii 1997 si 1998 al Universitãtii din Cambridge;
         - Om al anului 1997, de cãtre Institutul Biografic American;
         - Membru de Onoare al Marelui Consiliu Academic International Paris;
         - Doctor Honoris Causa al Universitãtii tehnice din Chisinãu;
         - Presedinte de onoare al Societãtii Inventatorilor din Romania ( si foarte multe alte Titluri, Ordine si Medalii).

Virgil Petrovici

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 86 din 26.09.2002

         Profesorul doctor inginer Virgil Petrovici, nãscut în orasul Roman si absolvent strãlucit al Liceului "Roman Vodã", s-a afirmat încã de la început pe plan national si international, ca specialistul de exceptie în domeniul folosirii "Luminii si culorii" în spectacol. Este si absolvent al unui curs cu un acelasi profil, desfãsurat la Londra.
         De peste patru decenii activeazã ca specialist în acest domeniu, la Studiourile Televiziunii Romane. Sã amintim cateva din realizãrile sale deosebite:
         - Asa cum romascanul Jean Mihail a pus bazele cinematografiei romanesti, la fel romascanul Virgil Petrovici participã la geneza si dezvoltarea panã azi a Televiziunii Romane;
         - A participat la realizarea a peste 1500 de emisiuni de televiziune;
         - Initiazã primele spectacole de "sunet si luminã" din tara noastrã;
         - E înscris pe genericul a peste 80 de filme documentare, seriale TV si filme artistice de lung metraj, colaborand cu regizori celebri (Bostan, Mihu, Pizza, Ciulei, Necsulea, s.a.);
         - Colaboreazã la realizarea unor spectacole de teatru (peste 15) cu regii celebre;
         - Participã la realizarea iluminatului la Festivalurile "Mamaia, Enescu, Cerbul de aur";
         - Participã la proiectarea si darea în functiune a peste 10 studiouri din tarã, studioul UNESCO din Busteni si multe altele;
         - Profesor Universitar de specialitate în tarã si la cursuri peste hotare;
         - Membru în comisii de doctorat;
         - Participant la activitatea unor organizatii de profil, interne si internationale (Praga, Avignon, Varsovia, Londra, Amsterdam, Goteborg, S.U.A., etc.);
         - A publicat peste 10 volume de specialitate si peste 25 de comunicãri apãrute;
         - A fost onorat cu numeroase Diplome si Medalii, interne si internationale, ca "Who's Who", "Theatrical Designers".

Sergiu Sechelariu

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 89 din 14.10.2003

         D-l Sergiu Sechelariu s-a nãscut la data de 14.07.1957 în comuna Drãgãnesti, judetul Neamt. A absolvit Institutul Politehnic Gh. Asachi Iasi - Facultatea de Constructii Civile, Industriale si Agricole - promotia 1983, cursul de Management si Marketing in Constructii - 1991 la Centrul de Organizare si Cibernetica Bucuresti.

         Este doctorand in Stiinte Economice, specializarea Contabilitate manageriala la Academia de Stiinte Economice Bucuresti.

Cristea Socor

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 101 din 18.11.2003

         D-l doctor Cristea Socor s-a nãscut la data de 06.06.1926 în satul Fantanele, judetul Botosani. Urmeazã cursurile Facultãtii de Medicinã din Iasi pe care o absolvã în 1945. A urmat specialitatea în chirurgie generalã la Bucuresti avand drept îndrumãtori mari figuri ale chirurgiei romanesti: prof. Hortolomei, prof. Voinea Marinescu, prof. Olãnescu. În anul 1951 devenea specialist în chirurgie generalã, iar în anul 1952 vine la Roman. În anul 1956 pentru cateva luni ocupã prin concurs postul de asistent universitar la Spitalul Gr. Alexandrescu - chirurgie infantilã.
         Între 1952 - 1995, timp de 43 de ani, lucreazã în cadrul sectiei de chirurgie a Spitalului Municipal Roman. În anul 1979 sustine cu succes concursul de medic primar chirurg, iar timp de 16 ani, panã la pensionare (1995), ocupã postul de medic - sef sectie - la chirurgie.
         Dr. Cristea Socor reprezintã o figurã de legendã a chirurgiei romascane. Provenind dintr-o familie - Socor - cu vechi traditii medicale, numãrand din 1884 panã astãzi sapte generatii succesive de medici, dr. Cristea Socor a înnobilat prin întreaga activitate blazonul familiei.
         Adulat sau controversat, iubit sau nu, dr. Socor rãmane si astãzi cel mai mare chirurg pe care la avut Romanul.
         Fire iute, colericã, el a adus chirurgia orasului nostru în epoca modernã. Spirit viu, pãtrunzãtor, dotat cu o inteligentã deosebitã, rapidã si aplicativã, a asimilat si impus metodele noi cu naturalete. Bun diagnostician, dublat cu un inegalabil talent chirurgical a fost unul dintre putinii chirurgi pe care îi recunosteai dupã eleganta si precizia gestului operator chiar fãrã sã-i vezi chipul. Avea ceea ce putinii chirurgi aveau - personalitatea gestului operator. Pe de altã parte, doctorul Socor a avut întreaga viatã vocatie de universitar, dorindu-si mereu ca activitatea sa sã se ridice la nivelul universitar. De la rapoartele de gardã care cãpãtau deseori conotatii de veritabile dezbateri stiintifice, panã la multele lucrãri publicate, aceastã figurã particularã a medicinei romascane a ridicat la cote nebãnuite actul medical, ca dovadã cã si aici la Roman se poate face chirurgie de înaltã clasã. Acesta a fost orgoliul sãu si prin activitatea sa de sef de sectie a redimensionat întreaga activitate chirurgicalã la Roman.
         Prin mainile acestui truditor al bisturiului au trecut în cei 43 de ani de activitate neîntreruptã în urbea noastrã, peste 30.000 de romascani, din care peste 15.000 au fost operati de el. Aproape fiecare familie din Roman a avut pe cineva operat de dr. Socor.
         Suflet neastampãrat, vivace, orgolios si mandru, stãpan pe el si pe cunostintele lui, acest veritabil d 'Artagnan al chirurgiei romascane a dat culoare si viatã unei epoci. Spiritul sãu tuteleazã si astãzi, fie cã vrem fie cã nu, fie cã suntem constienti fie cã nu, chirurgia romascanã.
         Pentru toate acestea si pentru multe altele care n-au ajuns a fi spuse aici, dr. Cristea Socor meritã sã-si ocupe locul în galeria cetãtenilor de onoare ai Romanului.

Melchisedec Ştefănescu

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 101 din 18.11.2003

         Episcopul Melchisedec Stefãnescu (1822 Garcina - 1892 Roman) o personalitate exceptionalã în ortodoxia romaneascã si nu numai, cãrturar vestit, academician si patriot desãvarsit si nu în ultimã instantã episcop al Romanului, urbe în care-si doarme somnul de veci, a fost si rãmane unul dintre corifeii spiritualitãtii romanesti.
         În 1848, la Kiev, a cãpãtat titlul de "Magistru în Teologie si Literã"; în 1852 a devenit profesor la Seminarul din Iasi, apoi si director la cel din Husi; în 1857 deputat în divanul ad-hoc al Moldovei, în 1860 Ministru al Cultelor si Instructiunii Biblice, în 1864 Episcop loctiitor si apoi Episcop la Episcopia Dunãrii de Jos, iar din 1879 este Episcop de Roman si apoi din 1892 cand trece la cele vesnice, rãmane pentru totdeauna în orasul nostru, în capela care-i poartã numele. Ca înalt ierarh a efectuat numeroase vizite diplomatice si bisericesti în multe tãri, finalizate cu rezultate benefice pentru natiunea romanã.
         A scris mult si bine - peste 120 de titluri: cãrti, memorii, comunicãri, cuvantãri ocazionale dintre care amintim: "Cronica Romanului si a Episcopiei Romanului".
         A avut o contributie deosebitã la cele douã mari evenimente istorice ale veacului al XIX-lea: Unirea de la 1848 si Independenta din 1877/1878.
         Pentru complexa si exemplara lui activitate în plan religios si moral biografii sãi l-au numit "creierul bisericii noastre".
         Si-a înobilat vocatia si darul obtinute de la Pronia cereascã, fiind o cãlãuzã si un înainte-mergãtor de exceptie pentru Biserica Strãmoseascã si pentru natiunea romanã, în general, iar pentru locuitorii Romanului o fãclie de suflet si constiintã pe care nu au voie sã-l treacã în uitare.

Vasile Ursachi

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 101 din 18.11.2003

         Profesor dr. în istorie Vasile I. Ursachi - director adjunct al Complexului Judetean Neamt - nãscut în 1934, a fost director al Muzeului de Istorie Roman vreme de 43 de ani, timp în care a adunat peste 170.000 piese, încat aceastã institutie este în mare mãsurã opera sa proprie si una dintre cele mai valoroase din Romania.
         A fost distins cu premiul Academiei Romane "V. Parvan"; e membru al Institutului National de Tracologie, membru titular al Academiei Oamenilor de Stiintã si membru al Institutului de Preistorie si Protoistorie Cluj-Napoca. Are multe lucrãri stiintifice publicate, dintre care amintim monografiile: "Vãleni - o mare necropolã a dacilor liberi" - în colaborare si pentru care a primit premiul Academiei (cimitirul de la Vãleni - Botesti fiind considerat cel mai mare cimitir dacic descoperit în Romania), "Zargidava - cetatea dacicã de la Brad", "Istoria orasului Roman 1392-1992", în calitate de coordonator general si aproape 100 articole de specialitate apãrute în diverse publicatii din toatã tara.
         Ca arheolog de reputatie nationalã si cu vocatie de cercetãtor a condus peste 25 de santiere arheologice, a participat cu lucrãri la aproximativ 200 de sesiuni stiintifice, la 6 congrese internationale de arheologie si a organizat peste 100 de expozitii temporare la sediu si 150 itinerante.
         Organizand Expozitia "Situl arheologic de la Brad" a primit 10.000 USD pentru "cel mai bun proiect de expozitie pe anul 1996". A sustinut sute de conferinte si expuneri cu caracter istoric, a participat la interviuri ori dezbateri în presã, radio si televiziune.
         O altã realizare deosebitã a domnului Vasile Ursachi a fost descrierea, în 1995, a Expozitiei de bazã a Muzeului de Istorie Roman, care a devenit un veritabil sanctuar de spiritualitate pentru locuitorii municipiului si care demonstreazã cã avem de-a face cu o personalitate remarcabilã, complexã, dinamicã si înteleaptã, care, prin tot ce întreprinde se detaseazã ca un om de mare probitate stiintificã care, face cinste urbei noastre si care, la randu-i se "revanseazã" acordandu-i Titlul de "Cetãtean de Onoare".

Epifanie Cozărescu

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 30 din 14.03.2007

         Dl. dr. Epifanie Cozarescu s-a nascut în orasul Cernauti la data de 24.01.1914. Tatal sau era sef al Arhivelor Mitropoliei Cernauti. A urmat scoala primara si liceul la Cernauti, la acelasi liceu "Aron Pumnu" unde, în urma cu ani, a învatat si Mihail Eminescu.
         A urmat studiile la Facultatea de medicina din Iasi. În ultimii doi ani de facultate era angajat în diverse sectii contra cost, pe post de cadru mediu, pentru a avea mijloace de întretinere. Terminând facultatea a fost angajat ca secundar în câteva sectii, dupa care a fost numit medic sef al Spitalului Saveni în 1941. Aici a fost medic de spital, de circumscriptie, practicând la nevoie si mica chirurgie. A fost apreciat de populatie si de organele locale. Venind însa epoca comunista, a fost si el afectat.
         Sotia sa avea o mica mosie de la tatal sau. Domnului doctor i s-a propus divortul sau parasirea postului. A parasit postul, fiind dusi la Roman, fara casa, fara statut de angajat -
         La câtva timp i s-a oferit un post de circumscriptie la Averesti - unde împreuna cu familia a locuit trei ani, onorându-si cu prisosinta functia de medic. A fost apoi încadrat în Roman, unde, dupa câteva peregrinari în meseria de medicina generala, a fost integrat în sectia de interne a Spitalului. A urmat un curs de specializare la Cluj, sub conducerea ilustrului profesor Iulian Hateganu. Întors la Roman a inaugurat hidroterapia, cu ape de la Strunga, în special prin aerosoli. A fost medic specialist în boli pulmonare, fiind numit de conducerea Directiei Sanitare Bacau, ca medic de specialitate pneumolog, pentru bolnavii din regiune cu afectiuni pulmonare acute. Câtiva ani a fost detasat la sanatoriul Slanic Moldova pentru perioada de vara, acordând asistenta de medicina interna, dar în special de pneumologie.
         Pentru meritele sale din spital, a fost, trimestru de trimestru, premiat si evidentiat în munca la toate reuniunile de analiza ale spitalului. Nu s-a auzit nici un repros din parte cuiva la adresa doctorului Cozarescu - motiv pentru care a fost simpatizat de colegi, pacienti si de catre marele public.
         O pasiune deosebita a domnului doctor a fost cercetarea istoriei Spitalului Roman. Fara activitatea sa, niciodata nu am fi cunoscut multe din istoria spitalului nostru. A studiat arhive în multe judete ale tarii, Iasi, Roman, Piatra-Neamt, Pitesti, Cluj, etc. A adunat informatii de la fostii salariati, urmasi ai acestora, culegând fotografii, obiecte vechi medicale, documente, declaratii. Acestea i-au trezit ideea înfiintarii unui muzeu al Spitalului Roman. Initial a fost fixat într-o încapere din clopotnita bisericii "Precista Mare", apoi a fost mutat în camera portarului spitalului si apoi în incinta Spitalului vechi. Muzeul oglindeste evolutia spitalului si a farmaciei care a functionat odata cu el, în cei peste 200 de ani. Muzeul contine într-o latura biblioteca, în alta, obiecte vechi de farmacie si medicina, si o panoplie cu efigiile medicilor proeminenti de la începuturile spitalului pâna în zilele noastre.
         Domnul dr. Cozarescu este si un înzestrat om de cultura, fiind membru al "Asociatiilor medicilor poeti si prozatori". A publicat o carte de versuri si este în curs de aparitie o lucrare de proportii în proza, PARAMEDICALIA, cu însemnari medicale si paramedicale.
         Doctorul Cozarescu este si veteran de razboi. În calitate de medic de regiment a acordat în prima linie ajutor ranitilor. Întorcându-se de pe front, a fost prins de rusi si înglobat într-un convoi de prizonieri. A reusit sa evadeze la un moment oportun, revenind în familie.
         Este, de asemenea, membru în consiliul de conducere al Societatii de Istorie a Medicinei pe Tara. Iar la Roman, membru al Societatii de Medicina si Farmacie, timp de peste 30 de ani, iar în prezent Presedinte de Onoare al Societatii de Istorie a Medicinei si Farmaciei din Roman.
         A publicat multe articole de iatro-istorie romascana în presa centrala si locala, în Revista Mitropoliei de la Iasi. A tinut sute de comunicari la reuniunile de profil pe tara, regionale sau locale.
         Opera sa capitala în acest domeniu, care fructifica munca sa de cercetare iatro-istorica de peste 40 de ani este volumul "Istoricul Spitalului Municipal "Precista Mare" din Roman pâna la Bicentenar 1998, Partial si al vietii medico - farmaceutice romascane", realizat în colaborare cu domnul dr. Octav Clocotici. Acest volum a vazut lumina tiparului gratie, în primul rând, sprijinului material substantial al Primariei municipiului Roman, la S.C. Stiinta si Tehnica S.A., în 2001. Cartea a fost primita cu mult interes de romascani, dar si de multi iubitori de iatro-istorie din tara.
         A fost ales în trei rânduri a câte patru ani ca membru al Eparhiei Episcopiei Roman, intervenind deseori cu propuneri acceptate de cei prezenti.
         În familie este cunoscut ca un sot deosebit, un bun tata si bunic.
         Doctorul Cozarescu este apreciat în Roman ca un om demn, cinstit, onorat de colegi de fosti pacienti oamenii care l-au cunoscut.

Max Blecher

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 175 din 07.09.2009

         S-a născut pe 8 septembrie 1909, Botoşani (d. 31 mai 1938, Roman)

         Face parte dintr-o familie evreiască înstărită; tatăl său avea pe strada Ştefan cel Mare nr. 151-153 un magazin de porţelanuri, unde îşi desfăcea produsele unei mici fabrici de ceramică de la marginea oraşului. Lazăr Blecher era membru în Comisiunea pentru fixarea cotizaţiilor benevole destinate construcţiei localurilor de şcoli din oraşul şi judeţul Roman.

         Urmează cursurile primare şi liceale la Roman. După susţinerea bacalaureatului, pleacă la Paris, cu gândul de a se înscrie la Sorbona. Se îmbolnăveşte de morbul lui Pott, o boală gravă, pe atunci incurabilă, fiind internat timp de zece ani în clinici şi sanatorii din străinătate.

         În anul 1930 publică schiţe şi aforisme în revista lui Tudor Arghezi – Bilete de papagal şi în Adevărul literar şi artistic.

         O primă şi ultimă plachetă de versuri, intitulată Corp transparent (1934) îi apare cu ajutorul prietenului său Geo Bogza, versurile fiind uneori suprarealiste, dar mai adesea destul de convenţionale ca tehnică. Geo Bogza l-a ajutat, de altfel, să-şi tipărească şi cele trei romane şi tot cu el avea să poarte o corespondenţă asiduă.

         Romanul de debut, Întâmplări din irealitatea imediată este o evadare din viaţa de zi cu zi a tânărului cu o sensibilitate excesivă, ţintuit la pat de cumplita boală,  este un roman al devenirii, al trecerii de la copilărie la adolescenţă. Cel de-al doilea roman, Inimi cicatrizate, apare în anul 1937. Este un roman scris la persoana a treia, de data asta despre viaţa din sanatoriul de la Berck sur Mer. Ultimul său volum, tipărit postum de amicul său Saşa Pană, Vizuina luminată,  este tot un jurnal de sanatoriu.

         Operele sale sunt în foarte mare măsură autobiografice. Este singurul scriitor romaşcan care, descrie în amănunt oraşul natal (parcul oraşului, cinematograful,  bâlciul anual, malul Moldovei).

         Este un autor tradus în 5 limbi: engleză, franceză, germană, spaniolă, cehă fapt care îi asigură o notorietate internaţională.

         Face parte din elita scriitorilor romaşcani alături de Cezar Petrescu, Otilia Cazimir, Garabet Ibrăileanu.

         Rareori mi s-a întâmplat să întâlnesc un debut mai revelator – Pompiliu Constantinescu, iar Eugen Ionescu spunea despre primul său roman că este o capodoperă.

Ioan Antoci

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 175 din 07.09.2009

         S-a născut la Roman pe 14 iulie 1979 şi a absolvit  Seminarul Ortodox Sf. Gheorghe din Roman.

         Este licenţiat al Universităţii  Al I. Cuza Iaşi -  Facultatea de Teologie, promoţia 1999 – 2003. În anul 2005 a obţinut un Master în Istoria religiilor, iar în prezent este doctorand al Facultăţii de Teologie din Iaşi.

         În perioada decembrie 2007- iunie 2008  a urmat un Curs de cultură cinematografică organizat de Asociaţia Artes Iaşi în colaborare cu Universitatea George Enescu din Iaşi.

         În anul 2008 a produs: Regele cerşetorilor – mediu metraj , Începuturi – scurt metraj şi Memoriile unei iubiri – scurt metraj, produs şi regizat.

         În anul 2008 a câştigat  Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lung metraj acordat de HBO şi TIFF, Cluj-Napoca.

         În anul 2009 a produs şi regizat scurt – metrajul Movie lovers.

         În anul 2009 a câştigat Premiul Krzysztof  Kieslowski  pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală şi de Sud-Est, acordat de programul Scrip Teast, la Cannes, pentru lung – metrajul Câinele japonez.

         Un alt hobby al domniei – sale, în afară de cinematografie şi fotografie, este scrisul. În anul 2007, a publicat povestirile: Sarea şi norii şi Ultima cină a unui cerşetor. În revista Credinţa Ortodoxă a publicat articolele:  Adevărul e dincolo de noi  în anul1999  - un studiu despre impactul filmelor science-fiction   asupra mentalităţii umane, 666 – cine sau ce ?  în anul 2000 şi Creaţie şi/sau evoluţie ? în anul 2001.

Viorica Agarici

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. 57 din 28.04.2011

Viorica Agarici (n. 1886, d. 1979) a fost preşedinta filialei locale a Crucii Roşii din Roman în timpul celui de-al doilea război mondial. Ea este unul din cei 54 de români omagiaţi de Statul Israel cu titlul „Drepţi între popoare” (Righteous Among the Nations).

În noaptea de 2 spre 3 iulie 1941, după ce a tratat răniții Armatei Române care se întorceau de pe frontul de est, ea a auzit gemetele evreilor din trenul care transporta supravieţuitorii pogromului de la Iaşi. Datorită funcţiei pe care o ocupa, a cerut şi a obţinut permisia să dea apă şi alimente celor din tren.

Cetăţenii oraşului Roman nu au uitat-o, după moartea ei survenită în 1979, au pus un mic bust în Gara Roman, amintind de curajul şi devotamentul unei femei deosebite: Viorica Agarici.

Povestea, pe scurt:

Sturnbandfurerul H. Ohlenburg, de la Comandamentul german al oraşului Iaşi, vrând să mai debaraseze oraşul şi de alţii - pentru ei - indezirabili, îi îmbarcară în două trenuri de vite, puternic oblonite ca să nu intre nici aerul la cei înghesuiţi înăuntru.

Trenuri cu destinaţie diferită: primul, care ne interesează îndeosebi, spre Lagărul de concentrare de la Călăraşi - Ialomiţa, al doilea - la Podu Iloaei. Dar, ca să nu ajungă prea repede, îi purtară înainte şi înapoi, pe caniculă, încât peste jumătate din ei se sufocară.

Trenul întai, care şi-a meritat cu prisosinţă tristă porecla de „Trenul Morţii", după ce şi-a lepădat 650 de morţi la Târgu Frumos şi 350 la Mirceşti, ajunse, în dimineaţa de 3 iulie 1941, la Roman. Aici le-a ieşit imediat în întâmpinare echipa de infirmiere ale Crucii Roşii, cu serviciul în gară, intenţionând să le acorde, ca şi trenurilor cu răniţi, ceai şi pachetele cu hrană rece.

Însă paznicii germani ai trenului le interziseră apropierea de vagoane.

Atunci fu chemată în ajutor preşedinta Filialei locale de Cruce Roşie, doamna Viorica Agarici.

Urmarea, se ştie şi se mai scrie despre gestul eroic: s-a postat în faţa locomotivei, declarând că nu va pleca de acolo până nu se vor da la o parte obloanele, în spatele cărora detinuţii strigau cerând aer şi apă. Cu sprijinul oficialităţilor române, printre care şi cel al Reginei Mama Elena, aflată în vizită la Spitalele militare din zona, al Prefectului judeţului Roman şi cel al generalului Ştefan Ionescu s-a ajuns prin telefon la generalul Ion Antonescu. Acesta a solicitat sprijinul Generalului Eugen von Schorner, comandantul Armatei a 11-a germană care coopera în Basarabia cu trupele noastre. Atunci a venit ordinul de eliberare a trenului şi de oprire a acţiunilor antievreeşti de la Iaşi.

Trenul a fost igienizat şi deţinuţii asistaţi după care a putut să-şi continue cursa la destinaţie.

Înaltpreasfinţitul Eftimie Luca - Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. 57 din 28.04.2011

Înaltpreasfinţitul Eftimie Luca - Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului s-a născut la 9 noiembrie 1914, în satul Schitul, comuna Hangu (astăzi comuna Ceahlău), judeţul Neamţ.

Între anii 1921 şi 1928 a urmat Şcoala primară în satul natal, iar între 1930 şi 1933 Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Iaşi.

Urmează cursurile Seminarului Teologic monahal din mănăstirea Cernica între anii 1934 şi 1941.

Este absolvent al Institutului Teologic din Bucureşti, în anul 1949.

La 1 aprilie 1949 i s-a încredinţat stăreţia Mănăstirii Bistriţa-Neamţ, pe care avea să o conducă cu iscusită măiestrie până în 1966, iar între anii 1951 şi 1960, concomitent cu conducerea Mănăstirii Bistriţa a funcţionat ca exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului şi Huşilor, ocupându-se de reorganizarea vieţii monahale.

În anul 1966 este înălţat la rangul de arhimandrit şi numit stareţ la Mănăstirea "Sf. Ioan cel Nou" de la Suceava, unde iniţiază lucrări de restaurare la catedrala "Sf. Gheorghe", la stăreţia şi chiliile din incinta mănăstirii alături de grija deosebită pentru viaţa monahală

La 30 ianuarie 1972 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat demnitatea de Arhiereu-Vicar al Eparhiei Romanului şi Huşilor.

La 23 aprilie 1978 a fost ales şi instalat ca Episcop titular al Eparhiei Romanului şi Huşilor. Din anul 1994 cele două Eparhii s-au separat, Preasfinţia Sa, rămânând Episcop titular al Eparhiei Romanului.

În urma ridicării Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie cu titulatura nouă de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfăşurată în zilele de 18-19 iunie 2009, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Părinte Eftimie a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop.

În şirul neîntrerupt, de peste şase secole, a existenţei Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cea mai lungă păstorire a avut-o Înaltpreasfinţitul Eftimie Luca.

Dăruire, înţelepciune şi blândeţe, toate acestea conturează profilul unui mare ierarh care prin virtuţile sale a marcat timpul, înscriindu-şi în istorie numele cu atributul Eftimie cel Bun, motiv pentru care este propus pentru titlul de “Cetăţean de onoare al Municipiului Roman”.