Orașe înfrățite
Orașul Cortona Republica Italiană
În urma unor contacte repetate și a unei documentări
susținute, Primarul municipiului Roman, Prof. Laurențiu Dan Leoreanu a găsit o
oportunitate de a realiza înfrățirea urbei romașcane cu localitatea Cortona din
Republica Italiană.
După obținerea avizului favorabil de la Ministerul de Externe al României, a avut loc o întâlnire oficială a primarilor celor două comunități în Italia, la Cortona, urmare a invitației oficiale transmise de către domnul Andreea Vignini, Primarul orașului Cortona. Cu acest prilej, în data de 4 octombrie 2009, într-un cadru festiv deosebit asigurat de către partea italiană, a fost semnat un Pact de Amiciție - preambul al unei Înțelegeri de Cooperare ce urmează a fi semnată ulterior, după parcurgerea și realizarea tuturor formalităților legale conform legislației existente pe această temă în cele două țări Italia și România.
Încheierea unei Înțelegeri de Cooperare între municipiul Roman și orașul Cortona din Republica Italiană reprezintă un moment important al începutului unei colaborări externe eficiente și, în același timp, o premieră de apreciat în activitatea autorităților administrației publice locale din Roman, de bun augur în perspectiva realizării și a altor cooperări cu localități din Europa care să dezvolte și să contribuie la integrarea europeană a comunităților în cauză.
Site: http://www.comune.cortona.ar.it
Semnare documente - 04 octombrie 2009 - foto
Orașul Tielt Belgia

La invitația dlui.
Michiel Van Daele, Primarul orașului Tielt și a primăriei orașului Tielt din
Belgia, Primarul municipiului Roman, Prof. Laurențiu Dan Leoreanu, însoțit de o
delegație oficială a municipiului Roman, a participat la manifestările
prilejuite de Festivalul European Tielt din perioada 3 7 iulie 2009,
alăturâdu-se spiritului european, dorind totodată să stabilească parteneriate și
să promoveze prietenia, pacea și înțelegerea reciprocă.
În scopul încheierii unei înfrățiri între municipiul Roman și orașul Tielt din
provincia Flandra de Vest, Belgia, la data de 16 februarie 2010 s-a semnat un
Protocol de Înfrățire în vederea realizării unei ,,punți de
legătură productive și de lungă durată între orașele Roman și Tielt.
Site: http://www.tielt.be
Semnare documente - 05 iulie 2009 - foto
Orașul Grugliasco Italia

Un moment important în dezvoltarea spiritului comun de unitate și fraternitate
europeană l-a reprezentat semnarea în data de 21 mai 2010 a unui Pact de
Amiciție ca angajament solemn de înfrățire a celor două localități:
Roman și Grugliasco în vederea colaborării permanente pe plan social, cultural,
artistic, științific și sportiv, a identificării programelor comune de
dezvoltare a turismului și a promovării relațiilor economice reciproc
avantajoase.
Site: http://www.comune.grugliasco.to.it