Realizări în anul 2009

 

            După ce prima parte a mandatului, desfășurată pe finalul anului 2008, poate fi considerată o perioadă a adaptării la cerințele statutului de coordonator al administrației publice locale, o perioadă a desenării noii strategii de dezvoltare a municipiului Roman, anul 2009 a marcat începutul implementării schimbării la față anunțate. Proiectele conturate încă din finalul anului 2008 au fost lansate, desfășurate și mare parte din ele încheiate într-un timp record, ceea ce a făcut ca anul 2009 să apară ca un an de turnură pentru municipiul Romanul, deși condițiile naționale, financiare nu au fost din cele mai prielnice, ba din contra.

Există permanent dorința de a face mai mult, mai bine, de a depăși limitele financiare și logistice avute la dispoziție, dar încrederea romașcanilor, recunoașterea capacităților administrative – sunt elemente care motivează, care încarcă pozitiv, manifestându-se în forța de a continua.

Vreau să mulțumesc tuturor pentru sprijin și înțelegere, pentru faptul că i-am simțit pe romașcani aproape la fiecare întâlnire din cartierele orașului. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au semnalat problemele orașului, ne-au propus soluții și au fost alături de noi în punerea lor în practică. Vreau să le mulțumesc tuturor cetățenilor responsabili și să-i asigur că voi continua să fiu aproape de ei și să le reafirm faptul că încrederea lor în mine nu va fi în zadar.

Timpul a fost scurt, doar ceva peste un an de mandat, dar pot să spun că schimbarea la față a Romanului a început concret, vizibil. Vom ajunge în fiecare cartier, aproape de toți cetățenii, depășind limitele financiare impuse de criza financiară și nu numai. Romașcanii merită un oraș curat, sănătos, sigur – un oraș european, de care să fim cu toții mândri.

Nu voi uita niciodată promisiunea făcută cetățenilor, iar întreaga mea activitate se bazează tocmai pe urmărirea proiectelor propuse încă din campania electorală. Prin mine, romașcanii au girat nevoia de schimbare și evoluție, iar educația mea, dragostea față de această comunitate sunt elemente ce mă obligă să acord întreaga mea energie unui singur ideal: Romanul, oraș european.

Astăzi, pot spune cu mândrie că peste jumătate din punctele din lista de proiecte anunțată în campania electorală au fost atinse, deși iată că ne aflăm doar la primul raport de activitate pentru un an administrativ complet.

În ceea ce privește relația Primar – Consiliu local, trebuie să ne amintim că au  existat și momente tensionate, ca în orice relație de parteneriat, dar cel mai important lucru este faptul că am reușit să dăm dovadă de interes pentru comunitate. Astfel, în anul 2009 au fost emise cu 15% mai multe hotărâri de consiliu local față de anul 2008 și cu 30% mai multe decât în anul 2007. În ceea ce privește numărul de ședințe ale Consiliului local convocate de Primarul municipiului Roman, acestea au crescut în anul 2009, față de anul 2008 cu 25%.

Desigur, nu în ultimul rând vreau să mulțumesc tuturor colaboratorilor din aparatul Primăriei Municipiului Roman – pe care i-am simțit mereu aproape și care au dat dovadă că atunci când este necesar nu mai contează timpul, familia, ci doar comunitatea, dar și colaboratorilor din spațiul economic și al societății civile, care au răspuns pozitiv atunci când am avut nevoie de sprijinul lor și care împreună cu administrația locală au reușit să formeze un bloc unitar în interesul Romanului.

  

Relația primar – cetățean

 

Administrația publică locală, fie că vorbim despre instituția primarului sau cea a consiliului local, trebuie să se afle într-o simbioză perfectă cu interesele reale ale comunității în slujba căreia se află. Așa cum am afirmat și anterior, ne aflăm în aceste funcții ca giranți ai acestor nevoi, dorințe, probleme pe care romașcanii le simt și avem obligația civică, morală în cele din urmă, de a le transcrie în soluții funcționale pentru comunitate.

Dar cel mai important factor în această ecuație este informația, cunoașterea realităților profunde, generale și individuale, a modului în care fiecare cetățean percepe realitatea municipiului. Nu poți trăi într-un turn de fildeș din care să presupui care sunt problemele comunității,  ci trebuie să intri într-un contact direct și perpetuu cu aceste realități.

Mi-am asumat acest rol activ și pot spune că, așa cum am început încă de la preluarea mandatului și chiar anterior, am dorit să intru în legătură cu cât mai mulți romașcani – direct, în cartierele orașului, prin audiențele săptămânale, prin corespondența clasică sau electronică. Fiecare contact a fost important pentru mine, oferindu-mi o mai bună viziune asupra soluțiilor de implementat, iar pentru asta doresc să le mulțumesc tuturor celor care mi-au sesizat problemele pe care le înfruntă, dar și bucuriile pe care le resimt atunci când investițiile realizate le aduc plusul de confort de care au  fost văduviți de-a lungul timpului.

Dincolo de acest aspect direct am încercat să stimulăm activitatea diverselor structuri sociale, economice, culturale – precum înființarea „Consiliului Vârstnicilor”, legătura cu reprezentanții oamenilor de afaceri, membri activi ai O.N.G.-urilor, toate acestea pentru a obține acea viziune completă asupra raportului dintre deficiențe și soluții.

            Ne aflăm într-o permanentă activitate de a implementa noi strategii și proiecte în zona de relaționare cu cetățeanul, căutând pe lângă resursele proprii soluții de finanțare complementare bugetului local, implementând formulele moderne, funcționale ale unei administrații locale moderne – unul dintre obiective rămânând un proiect de management informatizat al documentelor, ceea ce va permite o accesare imediată a informației, precum și o ierarhizare și prioritizare a circuitului intern, coroborat cu implementarea managementului calității activităților în care primăria este implicată.

            Ca reafirmare a unei promisiuni, la final de an 2009, trebuie să afirm că nu voi renunța niciodată la această atitudine față de cetățean, pentru că noi, cu toții, membri ai marii familii romașcane, trebuie să fim uniți, să ne sprijinim reciproc si toate acestea pentru binele orașului pe care îl iubim atât de mult.

  

Romanul un oraș verde, sănătos și atractiv

 

Aspectul general al orașului este o responsabilitate primordială pentru activitatea administrației locale, pentru că implică efecte din cele mai diverse, pornind de la creșterea confortului urban, contracararea factorilor poluanți, dar ajungând inclusiv la creșterea gradului de atractivitate pe piața investițiilor private.

Nu a fost înțeles în totalitate maximul interes pentru refacerea aspectului urban, spațiilor verzi, a zonelor de trecere aglomerate.  Nu avem, precum alte orașe, avantajul unui relief care să mascheze deficiențele, iar în acest caz acestea trebuie să facă obiectul unei remedieri ample. Este o investiție în sănătate, în curățenie, în viitorul copiilor noștri, precum este o investiție în câștigarea de noi investitori. Studiile arată că un oraș gri, murdar, învechit și ancorat vizual în „betonismul comunist” nu prezintă interes pentru cei din alte comunități care vor dori să deschidă o afacere. Romanul trebuie să devină o „cas㔠îngrijită, în care musafirii să se simtă bine, confortabil și acest lucru trebuie să ni-l asumăm în mod egal cu toții - administrație locală, cetățeni, instituții, agenți comerciali.

Am început acest demers de toaletare a orașului încă de la preluarea mandatului în anul 2008,  prin toaletarea tuturor zonelor inestetice, cu vegetație abundentă, pornind de la aliniamentele stradale și până la toaletarea integrală și continuă a Parcului Municipal, a parcurilor din oraș, a Cimitirului Eternitatea, a Stadioanelor Moldova și C. Nehoiu, dar și în zona locuințelor sociale din Strada Fabricii.

Ideea de oraș verde, un oraș sănătos, apare ca centrală în viziunea de ansamblu a actualei administrații. Lipsa investițiilor în această latură fiind resimțită mult mai acut decât se poate crede. Romanul anului 2008 caracterizându-se printr-o vegetație îmbătrânită, inestetică, dar mai ales cu un grad înalt de risc, atât pentru cădiri, carosabil și trotuare, cât și direct pentru siguranța cetățenilor în cazuri de furtună și nu numai. Am fost obligați în această situație să începem un amplu program de plantări pe toată aria municipiului.

Criticat la început de unii, amplul program de reamenajare a spațiului verde din zona B. Dragoș – Smirodava, astăzi poate fi considerat, la încheierea primei etape, ca fiind un succes, aspectul zonei fiind total schimbat. Dar dincolo de orice critică sau analiză pe zonă, cel mai bun exemplu pentru succesul acestui program este faptul că din ce în ce mai multe solicitări ajung către primărie pentru implementarea aceleiași formule și în alte cartiere ale orașului.

Lucrările realizate au fost complexe, întâmpinând dificultăți tehnice și logistice diverse – au fost ridicate din zonă zeci de tone de gunoi, moloz, animale moarte (câni, pisici, șobolani), elemente care, coroborate cu dezinsecția și dezinfecția realizate anterior, au contribuit la creșterea gradului de siguranță sanitară a zonei. Au fost însămânțate  peste 2,7 hectare cu gazon, plantați 430 de pomi de talie mică și ornamentali (arțar, dud alb, dud pendul, salcie, prun decorativ, salcâm japonez, thuya, ienupăr, chiparos), au fost montarea 100 de coșuri stradale și 300 de bănci, dar și 45 de pergole din lemn, cu flori, la intrarea în scările de bloc. Spațiul realizat se va afla timp de 2 ani sun îngrijirea și garanția firmei care a realizat lucrările (Bogardens Design).

O altă acțiune amplă de plantare de pomi, în spiritul unui oraș verde și sănătos s-a desfășurat în zona Anton Pann, acolo unde pe o suprafață aflată în degradare s-a plantat puiet din diferite specii de arbori, cu sprijinul voluntarilor și al angajaților primăriei, scheletul părculețului fiind completat de alei cu sort și montarea de bănci și coșuri de gunoi.

Tot în anul 2009 au început lucrărilor de reamenajare a spațiului verde din zona Casei căsătoriilor, a aspectului general al clădirii, dar și mărirea capacității de parcare în zonă, acel punct fiind unul dintre cele mai vizitate din oraș de către cetățeni din afara localității, o adevărată carte de vizită pentru comunitate.

Desigur că s-a intervenit și în alte zone identificate din oraș, dar și la solicitarea locatarilor, pentru toaletarea copacilor și întreținerea spațiilor verzi, dintre care remarcăm următoarele zone: Parcul Municipal, zona Spitalului vechi, Parcul de lângă Biserica Armenească, Piața Roman Vodă, Casa de Cultură, etc.  

Plantările și revigorarea spațiilor verzi va continua, în special în zonele aglomerate și lipsite de astfel de areale și în anii ce vor urma, dintre acestea remarcându-se un proiect amplu, deja aprobat, de amenajare a 11 spații verzi din municipiul Roman, cu finanțare prin Programul Național al Fondului de Mediu, în valoare de 400.000 de lei.

  

Romanul un oraș curat

 

             Externalizarea serviciului de salubritate la nivelul municipiului nu a rezolvat integral problemele cu care suntem nevoiți să ne confruntăm. Păstrarea unui nivel de decență și lupta continuă pe care o ducem cu anumite lipsuri în educație și respect pentru comunitate este solicitantă atât din perspectiva resursei umane cât și financiar. Așa cum am mai afirmat și cu alte ocazii - condiția esențială pentru a obține un oraș curat, civilizat, este aceea de a ne asuma cu toții această responsabilitate, respectându-ne pe noi, respectându-i pe ceilalți romașcani.

Monitorizăm în special zona veche a orașului, dar și alte clădiri sau terenuri aflate într-o stare de degradare accentuată, luând toate măsurile care ne sunt la îndemână pentru a remedia această stare de disconfort. Intervenim de fiecare dată când este necesar și punem presiune pe proprietarii spațiilor private pentru a se alinia la ceea ce ne dorim noi a fi un oraș cât mai curat.

Totodată, prin acțiuni punctuale menținem un nivel de decență și confort urban, de la utilizarea și strângerea materialului antiderapant din sezonul rece și până la spălarea indicatoarelor din această primăvară, de la strângerea surplusului de materiale rezultate în urma lucrărilor de pe raza municipiului și până la întreținerea și reparațiile curente la investițiile realizate sau montarea de panouri de avertizare.

Iarna anului 2009 a adus în premieră externalizarea serviciului de deszăpezire, contract semnat în mandatul anterior și care nu putem spune că s-a ridicat la nivelul pe care ni l-am dorit, fiind însă un punct de pornire în modul în care în iernile ce vor urma vom avea în vedere strategia de intervenție. Din nefericire, externalizarea acestui serviciu ne blochează posibilele intervenții pe care noi, ca și administrație locală, am putea să le aplicăm, în situația existenței unui contract neavând posibilitatea de a aloca fonduri complementare.

  

Piețele – servicii de calitate în proximitate

 

După ce încă din 2008 am încercat să aducem cât mai aproape de cetățeni producătorii agricoli prin înființarea de micro - piețe în fiecare dintre cartierele importante precum și reabilitarea celor deja existente, am dorit să impunem noi standarde de calitate în serviciile oferite romașcanilor.

O astfel de investiție a fost începută în Piața Smirodava prin darea în folosință, în 2009, a unui sector de legume și fructe la standarde europene, după inaugurarea anterioară a clădirii pentru birouri si toalete. Investiția în zonă va continua prin deschiderea unui spațiu conform cerințelor sanitare pentru desfacerea produselor lactate, dar și cu refacerea trotuarelor și aleilor din zonă. De remarcat că lucrările pentru sectorul de legume și fructe, deși planificate inițial a fi realizate în 6 luni, au fost finalizate în doar 3 luni de la începere

 

Romanul – Un oraș mai sigur

 

Activitatea poliției comunitare a fost relansată în acest mandat printr-o coordonare mult mai atentă și eficientă cu scopul final de a crește gradul de siguranță al cetățenilor, direct, dar și prin protejarea investițiilor făcute și care sunt supuse în mod repetat și inexplicabil vandalizării. Observăm o creștere a eficienței, remarcată și de presa romașcană, precum și de către instituțiile partenere, în fiecare lună prezența activă a poliției comunitare reflectându-se în numărul de avertismente, amenzi și situații problematice stabilizate.

Am dorit ca noile regulamente atât cu caracter general cât și particular supuse adoptării către consiliul local să creeze fundamentul unei comunități moderne, cu principii ferme și care în timp să ducă Romanul la nivelul de civilizație urbană pe care îl merităm ca oraș al Uniunii Europene.

În sprijinul activității Poliției comunitare, cu scopul de a crește nivelul de siguranță al cetățenilor, Primăria Municipiului Roman a implementat un proiect de supraveghere video, concentrat pe punctele aglomerate, cu grad de risc ridicat, sistem inaugurat în luna august a anului 2009 și care va fi dezvoltat în scopul acoperirii cât mai multor sectoare cu potențial infracțional din municipiu.

  

Reorganizarea societăților consiliului local

 

Încă de la preluarea mandatului, unul dintre obiective a fost reorganizarea și reformarea societăților consiliului local pentru o mai bună activitate la nivel comunitar. Primul pas a fost făcut prin trecerea serviciului de apă și canal dinspre Acvaserv spre operatorul județean Apa Serv, transfer cu scopul principal de a obține fonduri europene la un nivel mult mai înalt, reflectate în final în modernizarea rețelelor de apă și canal. Investiții de peste 21 de milioane de euro vor fi astfel realizate și în municipiul Roman.

Transferul acestei activități către Apa Serv Neamț a dus la necesitatea de a coordona punctual celelalte domenii de activitate asumate anterior de către Acvaserv Roman. În aceste condiții pasul administrativ firesc a fost acela de a crea o nouă societate Locato Serv Municipal care să preia funcțiile vechii societăți (administrarea cimitirului, a spațiilor verzi, a gropii de gunoi, a spațiului locativ).

Societatea Acvaserv, în aceste condiții date, urmează a funcționa în continuare, pentru a putea recupera datoriile restante anterioare de la beneficiari, dar și pentru a închide datoriile anterioare create și girate de către municipalitate. Apreciem că această activitate, prin impunerea unui nou colectiv de conducere, se află pe o direcție pozitivă.

Am reușit să facem aceste transferuri fără a afecta resursa umană și fără a recurge la disponibilizări, într-un an de criză când locurile de muncă sunt cu atât mai importante și mai greu de găsit.

  

Romanul un oraș plin de culoare și lumină

 

În sufletele romașcanilor, mai ales în condițiile unei realități economice dificile, este nevoie de a aduce un strop de bucurie în special în preajma marilor sărbători creștine.

Sărbătorile de iarnă, prin tradiție, transformau orașul într-un mic paradis de culoare și lumină, dar iarna 2008-2009 a însemnat o adevărată metamorfoză pozitivă. Noi ornamente, model elvețian, alături de cele existente au făcut ca Romanul să fie  considerat unul dintre cele mai frumos ornate orașe din Moldova. Iarna 2009 – 2010 nu doar că a confirmat această postură, dar Romanul a devenit chiar un reper pentru alte comunități. Tot în sezonul 2009-2010 s-au introdus ornamente de sărbători și în cartierele orașului, bucuria luminii de Crăciun ajungând acolo unde trebuie – aproape de oameni.

Tot în acest mandat, pentru prima oară Romanul a fost ornat cu motive specifice și cu ocazia sărbătorilor Pascale, din nou Romanul fiind remarcat printre orașele din zonă.

Pentru că intrarea într-un oraș spune foarte multe despre ceea ce poate acea comunitate oferi, despre modul în care vizitatorii sunt primiți în comunitatea noastră, am luat măsura amplasării la intrarea în oraș a unor construcții tip totem, iluminate, moderne și care să sublinieze statutul de municipiu al Romanului.

   

Investiții și viziune

 

NU putem să nu remarcăm faptul că anul 2009 a reprezentat pentru Primăria municipiului Roman anul cu cele mai mari investiții publice din ultimii 20 de ani, ceea ce subliniază o activitate intensă depusă în favoarea dezvoltării Romanului, oraș văduvit de-a lungul timpului de investiții centrate pe interesul direct al cetățenilor.

 

Bulevardul Roman Mușat

Una dintre cele mai ample lucrări realizate pe parcursul anului 2009, într-un timp record, a constat în reamenajarea zonei centrale a municipiului Roman, pe traseul actualului bulevard Roman Mușat, proiectul fiind realizat de trei firme locale și având o valoare finală de aproximativ 2,7 milioane de lei. În concret, modernizarea bulevardului a constat în realizarea a 15.200 de metri pătrați de trotuar din pavele autoblocante, montarea a 2.250 de metri liniari de borduri mari și a 5.550 de metri liniari de borduri mici. În total, carosabilul a fost lărgit cu aproximativ 2.600 de metri pătrați, realizându-se 289 de locuri de parcare, precum și o descongestionare a traficului, prin funcționarea a două benzi de circulație pe sens. Aspectul și confortul general au fost completate prin montarea a 120 de suporturi pentru steaguri, 40 de jardiniere în care s-au plantat tuia, 140 de coșuri de gunoi, 124 de bănci simple și alte 20 de bănci duble, cuplate cu jardiniere, 4 pompe de apă potabilă, 13 pergole, 10 ornamente luminoase din inox și o fântână arteziană decorativă, în zona Bibliotecii Municipale. Totodată s-au gazonat 2100 de metri pătrați de spațiu verde în care s-au plantat 500 arbuști  tuia.

Proiectul a prevăzut și realizarea unor canale subterane pentru rețelele de televiziune, telefonie și de energie electrică, pe o lungime de aproximativ 3.400 de metri, firmele care dețin rețelele de cablu care tranzitează zona centrală a orașului având obligația de a transfera cablurile în subteran, prin aceste canale, până cel târziu în luna mai a anului  2010.

Aspectul general al zonei va fi întregit prin proiectul de modernizare a celor 11 parcuri, finanțat prin Programul Național din Fonduri de Mediu, la care făceam referire și anterior și care va fi demarat în anul 2010, o mare parte dintre aceste parcuri având deschidere în zona centrală, chiar spre bulevardul Roman Mușat.

           

Locuințe pentru tineri – locuințe sociale

Problema locuințelor, fie că vorbim de locuințe pentru tineri, fie că vorbim despre locuințele sociale, este una dintre cele mai presante pentru administrația locală, astfel încât a devenit un obiectiv principal în activitatea depusă în cadrul Primăriei municipiului Roman.

Am reușit, în anul 2009 repartizarea către tineri a unui număr de 40 de apartamente și 60 de garsoniere realizate prin fonduri ANL, construcția cărora a fost demarată în anul 2008, având un efect de depresurizare parțială a disconfortului social existent din punct de vedere al spațiului locativ. Realitatea curentă ne-a determinat să facem toate demersurile necesare suplimentării construirii de locuințe - astfel, în 2009 a început construirea unui bloc de locuințe sociale pe strada Anton Pann, nr. 11, compus din două scări a câte 20 de apartamente. Lucrările la acest bloc vor fi finalizate în 2010 , cu un buget aproximativ de 4.000.000 lei. În 2009 s-au executat lucrări în valoare de 792.000 lei.

De asemenea, în scopul acestei descongestionări, am căutat implementarea unor soluții cât mai rapide și aplicabile din punct de vedere al resurselor aflate la dispoziția municipalității, obținând un plus de locuințe sociale  și prin reabilitarea parterului imobilului aflat în strada Anton Pann, nr. 28A (fostul sediu ALOFM) – cele 19 camere rezultate prin compartimentări interioare, reparații pardoseli, amenajare de grupuri sanitare, reparații la instalația de încălzire și înlocuirea tâmplăriei, fiind repartizate în finele anului 2009. Dincolo de implicarea financiară în această locație, trebuie remarcate și eforturile depuse în transferarea spațiului în administrarea Primăriei Municipiului Roman de la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Urmărind aceleași criterii, prin lucrări realizate la unul dintre căminele Grupului Școlar „Vasile Sav” și constând în compartimentări, amenajare grupuri sanitare, refacere pardoseli, înlocuire tâmplărie – s-a obținut un alt plus de 16 locuințe pentru persoane aflate în situații de risc social, repartizate în primăvara anului 2009.

Anul 2009 a însemnat și punctul de pornire în realizarea lucrărilor la cele 3 scări din blocul cu risc seismic de pe Nicolae Titulescu, nr. 3 (Roman Mușat, nr. 17), cunoscut ca „blocul cu bulină”, investiție care a stagnat din motive diverse timp de mai mulți ani și care prezintă un grad de dificultate tehnică ridicat. S-au realizat pe parcursul anului 2009 lucrări la  consolidarea fundației prin forare de minipiloți, precum și de betonare grinzi fundații.

Desigur că pe parcursul timpului apar și investiții neprevăzute inițial, precum intervenția pe care am fost nevoiți să o facem în urma unei explozii la instalația de gaze naturale a blocului nr. 15 din aleea Revoluției, fiind executate lucrări de refacere a apartamentelor afectate, constând în reparații compartimentări, înlocuire tâmplărie distrusă, reparații placaje și pardoseli. Cele 8 familii care au fost nevoite să părăsească locuințele avariate, au putut astfel să se întoarcă acasă. Consiliul Județean a fost din nou alături de cetățenii municipiului Roman prin fondurile puse la dispoziție pentru aceste lucrări.

 

O problemă generalizată a României este acea a drumurilor, a străzilor și trotuarelor, lipsa investițiilor majore în acest domeniu fiind astăzi resimțită acut. Anul 2009 a însemnat pentru Roman, alături de proiectele ce urmează a fi puse în aplicare, un set de inaugurări de noi tronsoane interne, modernizate:    

- Modernizarea străzii Ion Nanu, prin refacerea completă a sistemului rutier (3600 mp) - refacerea fundației din balast și 12 cm. de mixturi asfaltice, modernizarea trotuarelor (1400 mp) precum și a rețelei de apă integral, iar a canalizării pe o porțiune de 40 de metri, aflată într-un avansat stadiu de degradare.

- Reabilitarea unor tronsoane importante din străzile Martir Cloșca, Păcii și Alba Iulia – investiție realizată printr-un program atras pentru populația de etnie romă, majoritară în această zonă, lucrările vizând trama stradală, trotuarele precum și rețelele de apă și canalizare. În acest scop, 920.000 lei au fost atrași din fonduri europene, reprezentând aproximativ 78% din valoarea lucrării. Proiectul a presupus, pe lângă modernizarea celor trei străzi - pregătirea profesională a 30 de persoane de etnie romă în domeniul construcției drumurilor.

- Modernizarea străzii Ecaterina Teodoroiu pe sectorul cuprins între străzile Smirodava și Tudor Vladimirescu, prin refacerea părții carosabile și supralărgirea lui cu un fir pentru crearea unor noi locuri de parcare, înlocuirea bordurilor și refacerea trotuarului, reabilitarea pe o distanță de 300 m a rețelei de apă și a branșamentelor aferente, precum și a canalizării pe o distanță de 80 de metri.

- Modernizare străzii Tudor Vladimirescu pe sectorul cuprins între străzile Mihai Eminescu și Ion Creangă. S-au refăcut carosabilul și trotuarele, s-a înlocuit rețeaua de apă pe 300 m și s-au refăcut branșamentele, s-a înlocuit rețeaua de canalizare pe 85 m și s-au refăcut toate racordurile la gurile de scurgere din carosabil.

            - Modernizarea străzii Vasile Lupu pe segmentul cuprins între străzile Bogdan Dragoș și  Griviței, prin refacerea completă a sistemului rutier - fundația și suprastructura, dar și realizarea de trotuare noi.

- Modernizarea străzii Veronica Micle, prin înlocuirea suprastructurii drumului pe o suprafață de 1750 mp și asfaltarea trotuarelor, refacerea rețelei de apă potabilă (270 m) și a tuturor branșamentelor de apă la blocurile și obiectivele din zonă.

- Strada Cucutei - lucrările au vizat sectorul cuprins între strada Progresului și Cimitir - în cursul anului 2009 s-au realizat extinderea rețelei de apă, extinderea rețelei de canalizare, branșamentele la canalizare la toate locuințele din zonă, fundația căii de rulare constituită din straturi de nisip, balast, piatră spartă. Totodată s-au montat integral bordurile de delimitare și s-au realizat trotuarele. Urmează ca în 2010 să se finalizeze lucrările prin realizarea suprastructurii drumului pe o suprafață de aproximativ 3450 mp.

- Modernizarea străzii Revoluției, prin refacerea completă a sistemului rutier (fundație și suprastructură), asfaltarea trotuarelor și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, inclusiv branșamentele din zonă.

- Modernizarea străzii Păcii pe sectorul cuprins între străzile Smirodava și Gloriei. S-au asfaltat carosabilul, parcările adiacente și trotuarele. Totodată s-au reabilitat: conducta de canalizare și racordurile la gurile de scurgere pentru apele pluviale

- Strada Gloriei - asfaltarea carosabilului (850 mp),  a parcării adiacente (340 mp),  a trotuarelor (220 mp), refacerea rețelei de apă și a tuturor branșamentelor la blocurile și obiectivele din zonă.

- Modernizarea Fundăturii Păcii, prin refacerea carosabilului, parcării adiacente și a trotuarelor, precum și a canalizări și a branșamentelor din zonă.

            În anul 2009 au continuat lucrările la canalizarea de pe strada Viitorului, constând în crearea unei rețele de canalizare în zonă (strada Viitorului, strada Colectorului și Bazar), o conductă de refulare în ovoidul din strada Bogdan Dragoș și o stație de repompare prevăzută cu două pompe.

            Pe lângă investițiile majore a fost necesară intervenirea cu reparații curente pe un număr de 51 de străzi din municipiul Roman, iar spre deosebire de alți ani s-a dat o deosebită atenție ca la reparația căii de rulare să se aducă la cotă căminele și gurile de scurgere ale apelor pluviale. Unele străzi (cele mai elocvente Vasile Alecsandri, Olteniei, Martir Cloșca, Toma Stelian, Spiru Haret) prin covoarele aplicate pe suprafețe extinse au căpătat o nouă față.

 

            De asemenea, la stația de repompare ape uzate SP2 din zona „cartodrom” s-au executat, în 2009, lucrări în valoare totală de 309.000 lei, investiția urmând a fi finalizată în prima parte a anului 2010.

           

Un alt set de investiții au fost continuate sau demarate în anul 2009 și aflate în desfășurare:

            - Cantina Colegiului Tehnic „Petru Poni”,

            - Centru de Primire Urgențe, prin realizarea fundațiilor, platformei rampei și începerea extinderii centrului (etapa III).

            - au început lucrările la realizarea de noi parcări, finalizându-se cele de pe strada V. Conta, din Smirodava (zona „abator””) și din zona Piața Smirodava, lucrările urmând a continua în 2010.

            - au fost realizate reparații la acoperișul și pardoseala Bibliotecii Municipale, elemente aflate într-un avansat stadiu de degradare.

           

Un sediu generos pentru Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, dar și pentru Direcția Poliției Comunitare, funcțional, demn de o localitate cu rang de municipiu, era absolut necesar. Locația identificată la parterul clădirii fostului „Club Petrotub” a presupus un set de investiții importante - lucrări de consolidare, recompartimentare, schimbare a tâmplăriei la interior și exterior, înlocuire a instalațiilor și dotări specifice funcționalității celor două instituții. Lucrările de reamenajare și relocare au durat 12 luni.

           

            Nu în ultimul rând în acest an au început lucrările de reamenajare a clădirii Primăriei Municipiului Roman, unul dintre sectoare fiind deja modernizat la interior, concomitent cu lucrările de consolidare necesare.

 

            Proiecte – atragerea de fonduri pentru investiții locale

 

            Una dintre primele măsuri majore luate la preluarea mandatului a fost aceea de înființare unei Unități de Implementare Proiecte, resursele bugetare ale Romanului fiind limitate, iar finanțarea din fonduri suplimentare, guvernamentale sau europene fiind absolut necesară, în dorința ca Romanul să devină un oraș european.

            Putem vorbi astăzi despre eficiența acestei decizii dat fiind fondurile accesate, proiectele aprobate și cele depuse spre aprobare:

 

La acest capitol trebuie menționată realizarea în anul 2009 a Studiului de fezabilitate pentru modernizarea arterei Roman Est, unul dintre elementele importante pe agenda de lucru a aparatului Primăriei Municipiului Roman.

 

            Proiecte aprobate:

 

- Centrul de îngrijire de zi pentru copiii aflați în situații de risc în Municipiul Roman, Programul “SERVICII COMUNITARE DE PREVENIRE A SEPARĂRII COPILULUI DE FAMILIA SA ȘI INSTRUIREA PERSONALULUI AFERENT”, derulat prin AUTORITATEA NAȚIONALA PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR COPILULUI, finanțat conform prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 928/2007 pentru ratificarea  Acordul – cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.  Valoare:  149.859 Euro

- Amenajarea de spații verzi în municipiul Roman - Programul Național al  Fondului de Mediu  (11 părculețe).  Valoare:  400.000 lei

- Construcție Sală Sport Colegiu Tehnic „Miron Costin” - Programul       Companiei Naționale de Investiții

Construirea și amenajarea Piscinei publice în municipiul Roman - Programul Ministerului Tineretului și Sportului. Valoare:  540.000 Euro

- Reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii destinate Căminului pentru bătrâni în municipiul Roman, amenajat conform standardelor europene - Programul Operațional Regional 2007 - 2013, Axa 3, Domeniul Major de Intervenție 3.2. - "Reabilitarea infrastructurii sociale". (Studiu de fezabilitate și Proiect tehnic - 2009). Valoare: 3.500.000 lei

- Noi capacități de producție a energiei termice prin valorificarea resurselor de energie regenerabilă pentru Spitalul municipal, Sala Polivalentă și Liceul cu Program Sportiv" - Programul "Casa Verde" al Ministerului Mediului și Administrației Fondului de Mediu. Valoare: 2.997.982 lei

- Reabilitarea, modernizarea și echiparea clădirii destinate serviciilor sociale din municipiul Roman, str. Speranței nr.11 - Programul Operațional Regional 2007 - 2013, Axa 3, Domeniul Major de Intervenție 3.2. - "Reabilitarea infrastructurii sociale".          Valoare:  3.480.000 lei

 

Proiecte depuse – în evaluare:

 

- Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Roman - Zona de acțiune Centru - Favorit, cel mai ambițios proiect al municipalității, cel puțin din ultimii 20 de ani, cu un impact major asupra zonei culturale, sociale și economice. Reușita acestui proiect ar supune Romanul unei metamorfoze majore, atât de necesară depășirii statutului de oraș ancorat în arhitectura comunistă, care a subjugat formele tradiționale ale acestei comunități cu un bogat filon istoric. Valoare: 6.200.000 Euro care cuprinde proiectele individuale:

I. Reabilitarea infrastructurii publice urbane a municipiului Roman – zonele: Scuar Hotel Roman, Pietonal Ștefan cel Mare - tronsoanele I și IV, Centru Istoric Urban Ștefan cel Mare, zona cartierelor Favorit și Cuza – Vodă;

II. Creșterea siguranței și prevenirea criminalității în municipiul Roman, proiecte depuse în cadrul Programului Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritara 1. - Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor - Poli urbani de creștere, Domeniul major de intervenție 1.1. - Planuri integrate de dezvoltare urbană - Sub-domeniul: „Centre urbane”.

            - Îmbunătățirea calității mediului prin înființarea de parcuri noi în municipiul Roman - Programul Național al Ministerului Mediului și Administrației Fondului de Mediu. Valoare: 1.500.000 lei

- Reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Național „Roman - Vodă”,  în vederea îmbunătățirii calității infrastructurii educaționale - Programul Operațional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 3 – "Îmbunătățirea infrastructurii sociale", Domeniul major de intervenție 3.4. – "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale pre-universitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă". Valoare:  5.541.700 lei

- Dotarea, modernizarea și reabilitarea Colegiului Tehnic „Miron Costin” – Roman, pentru îmbunătățirea calității în educație. Valoare:  1.827.500 lei

- Dezvoltarea, modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale a Grupului Școlar „Vasile Sav” – Roman. Valoare:  2.423.500 lei

- Îmbunătățirea calității în educație prin reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii cu clasele I – VIII Nr. 1 – Roman. Valoare:  1.440.000 lei

- Modernizarea, reabilitarea și dotarea Școlii cu clasele I - VIII Nr. 5 – Roman. Valoare:  1.690.000 lei

- Consolidarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea Seminarului Teologic Ortodox Roman. Valoare: 15.950.000 lei

- Restaurarea și consolidarea clădirii „Vila Hogaș” – Roman, în scopul valorificării potențialului turistic cultural local și regional. – Programul Operațional Regional, axa prioritară 5: "Dezvoltarea durabilă  și promovarea turismului", Domeniul de intervenție 5.1.: "Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea /  modernizarea infrastructurilor conexe" (Proiect tehnic – 2009). Valoare: 2.041.887.68 lei

 

Proiecte inițiate:

 

- Amplasarea microhidrocentralei pe râul Moldova lângă Municipiul Roman – „Programul Operațional Sectorial - Creșterea Competitivității Economice" (Axa 4.2. – „Valorificarea resurselor regenerabile de energie  pentru producerea de energie verde"). Prin bararea cursului de apă Moldova se urmărește crearea unui lac de acumulare care să valorifice potențialul hidroenergetic al râului Moldova printr-o microhidrocentrală. Acumularea va putea fi valorificată pentru agrement,  aflându-se în apropierea orașului. (Proiect tehnic – 2009)

- Reabilitarea și modernizarea clădirii destinate pentru "Baia Publică" în municipiul Roman. (Studiu de fezabilitate și Proiect tehnic - 2009)

  

Intervenții sociale

 

Dincolo de activitatea curentă a Direcției de asistență și protecție socială, ne-am asumat și rolul de a crea o stare de confort social cât mai coerentă prin implementarea unor proiecte anunțate încă din campania electorală din 2008. Astfel, după inaugurarea „Casei Vârstnicului”- centru de socializare pentru persoanele în vârstă și a „Casei speranței”- adăpost de noapte pentru persoanele aflate în stare de risc social, am continuat să căutăm noi soluții de implementare a unor proiecte menite să creeze un confort social comunitar la standarde cât mai apropiate de cerințele modernității.

Succesul acestor proiecte, precum cel al „Casei vârstnicului”, care a devenit în 2009 cel mai important punct al inter-relaționării persoanelor vârstnice, pensionarii fiind antrenați atât în activități recreative cât și cu caracter comunitar general, ne oferă energia și speranța unei și mai bune continuări a intervențiilor propuse în spațiul social.

Dintre proiectele deja aprobate trebuie remarcate:

- „Centrul de îngrijire de zi pentru copiii aflați în situații de risc în Municipiul Roman" – proiect în valoare de 149.859 de euro, în cadrul programului: Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa și instruirea personalului, derulat prin Autoritatea națională pentru protecția drepturilor copilului.

- „Reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii destinate Căminului pentru bătrâni în municipiul Roman", amenajat conform standardelor europene prin Programul Operațional Regional 2007 - 2013, Axa 3, Domeniul Major de Intervenție 3.2. - "Reabilitarea infrastructurii sociale", proiect în valoare de 3.500.000 lei.

Reabilitarea, modernizarea și echiparea clădirii destinate serviciilor sociale din municipiul Roman, str. Speranței nr.11” - Programul Operațional Regional 2007 - 2013, Axa 3, Domeniul Major de Intervenție 3.2. - "Reabilitarea infrastructurii sociale", proiect în valoare de: 3.480.000 lei

 

 

Probleme comunitare

 

Problema câinilor comunitari

 

Este una dintre problemele cel mai mult semnalate de către societatea civilă, iar încă de la preluarea mandatului a fost un obiectiv de maximă importanță pe agenda noastră de lucru. Romanul nu avea capacitatea logistică de preluare și adăpostire a câinilor de pe străzile municipiului, un adăpost ad-hoc funcționând în fostul Parc zoologic, spațiu impropriu, aflat în proprietatea altei instituții și care trebuia eliberat în cel mai scurt timp.

Astfel, din anul 2009, Romanul este unul dintre puținele comunități locale care dispune de un adăpost pentru câinii comunitari, la standardele de funcționare solicitate de legislația curentă.

În continuare problema câinilor comunitari rămâne una presantă, capacitate de ridicare a câinilor de pe străzi, de sterilizare și deparazitare, fiind depășită de numărul de câini care sunt „descărcați” pe raza municipiului, aduși din alte localități, poziționarea Romanului pe E85 reprezentând din acest punct de vedere un mare dezavantaj.

Primăria depune eforturi majore și caută permanent noi soluții pentru a diminua numărul câinilor comunitari, în acest scop având nevoie și de înțelegerea și coparticiparea cetățenilor.

 

Romanul copiilor

 

În inima părinților, dar mai ales a copiilor pe care i-am întâlnit în ultima perioadă am găsit fericirea de a descoperi noi și noi locuri de joacă, moderne, și în proximitatea locuinței. Cu revigorarea a 10 vechi amplasamente și prin apariția altora noi în: Favorit, Victor Hugo, Smirodava (C.A. Rosetti), Smirodava (Abator), dar și cu viitoarele locuri de joacă ce vor apărea pe parcursul acestui an, precum și anul viitor, vom acoperi integral orașul, astfel încât niciunui copil să nu-i lipsească bucuria de a avea acces la astfel de aparate. Am realizat din recuperările din oraș un spațiu de joacă inclusiv pentru copiii din zona Fabricii.

Din nefericire ne confruntăm cu distrugerea aparatelor din aceste parcuri, ceea ce prin implicațiile financiare și de resursă umană ne blochează înființarea de noi locuri de joacă. Am insistat asupra unei mult mai atente supravegheri a acestor investiții, solicitându-le implicarea și voluntarilor din cadrul Serviciului de Urgențe al Municipiului Roman. Există acum plăcuțe marcate în fiecare astfel de parc, iar fiecare cetățean responsabil care este martor la un astfel de act de vandalism poate apela imediat dispeceratul Poliției Comunitare.

 

           

Depozit DEEE

            Romanul avea nevoie de un Depozit pentru Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice, investiție care a fost inaugurată în anul 2009, în apropierea adăpostului pentru câini comunitari, pe strada Colectorului și care iată că subliniază un alt pas spre modernitate a municipiului.

  

Identitatea culturală, istorică și arhitecturală a Romanului

 

            Statutul municipiului Roman – element menit să sublinieze identitatea comunității noastre, caracterul istoric dar și ambițiile moderne ale orașului, Statutul Municipiului Roman a fost conturat de o echipă de profesioniști, personalități recunoscute în profesiile lor, precum și la nivel comunitar. Un alt element important în demersurile de atragere de fonduri, Statutul municipiului Roman va fi un adevărat pilon al promovării orașului nostru ca o comunitate interesată de a-și sublinia importanța pe plan regional, național și european.

După ani de zile în care, din motive diverse, elementele de identificare ale Romanului nu au putut fi conturate într-o formă finală, atestată, anul 2009 marchează conturarea unei identități locale stabile, Romanul subliniindu-și individualitatea printr-un imn, un sigiliu, o stemă și un drapel.

 

După preluarea mandatului, lipsa unul regulament riguros, coerent, concis și funcțional privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Roman a fost puternic resimțită. Romanul avea nevoie de aceste reglementări, fapt evidențiat atât din observațiile directe, cât mai ales din solicitările venite din partea cetățenilor. Anul 2009 a adus aprobarea acestui regulament, pe care îl considerăm a fi dinamic și deschis, astfel încât să poată fi adaptat permanent la noile nevoi sau probleme specifice ce pot apărea.

 

Am demarat și continuat în această perioadă demersurile pentru finalizarea Planului Urbanistic General, componentă absolut necesară atât unei bune structurări a modului de dezvoltare a municipiului, cât și din perspectiva accesării de fonduri guvernamentale și europene pentru comunitatea noastră. Au fost încheiate etapele de proiectare, avizare, precum și dezbaterea publică asupra acestui proiect.

 

Parteneriate pentru Roman

 

Încă de la preluarea mandatului am dorit, foarte rapid, să redeschid canalele de comunicare cu partenerii sociali, economici, culturali, blocate ca urmare a campaniei electorale și nu numai, căutând concomitent inițierea de contacte noi și afirmarea unei deschideri totale față de toți factorii ce doresc să se implice în dezvoltarea municipiului Roman.

Parteneriatul cu mediul de afaceri, pornind de la IMM-uri și ajungând până la marii angajatori din zonă, este unul de maximă importanță, în perspectiva dezvoltării acestui oraș. În acest spirit, încă de la începutul mandatului mi-am asumat responsabilitatea de a răspunde dialogului și de a iniția noi punți de legătură. În acest scop am avut întâlniri cu reprezentanți ai tuturor jucătorilor importați de pe piața economică locală și zonală, căutând forme de sprijin reciproc pentru a contura o strategie corectă de dezvoltare economică, a pieței muncii, dar și a vieții culturale, educaționale și sportive.

Spectrul relațiilor de colaborare pe care le-am inițiat se completează cu parteneriate stabilite cu reprezentații ai societății civile, organizații non-profit, ai grupurilor profesionale,  reprezentanți ai administrațiilor locale județene, ai comunităților din zona Roman.

 

Un punct important pe agenda noastră a fost și deschiderea unor relații externe pe care un oraș care se dorește a fi european trebuie să le aibă. Nu am dorit, privind la experiențele anterioare din acest domeniu, să blocăm prezența Romanului pe harta europeană.

Demarată încă de anul trecut, relația cu orașul Cortona, Arezzo, Italia poate fi cotată deja la capitolul succese, după un scurt blocaj datorat campaniilor electorale din Italia și România, în anul 2009 fiind semnat, în Italia, Pactul de amiciție între cele două comunități, concomitent cu stabilirea unor prime contacte de colaborare la nivelul vieții culturale, educaționale, economice și sociale.

Inițiate tot în actualul mandat, aprofundarea relațiilor cu administrația din Tielt – Belgia este un alt obiectiv viitor, schimburile culturale, dar și posibilitatea unei colaborări la nivel economic fiind extrem de importante pentru Roman.

 

Romanul nu poate să se desprindă de zona pe care o reprezintă ca și cea mai importantă localitate și punct de convergență administrativă. Ne-am asumat acest rol, pentru că doar prin unitate și o strategie comună această zonă poate să se revigoreze. Roman Metropolitan este un proiect ambițios pe care am dorit să-l propunem tuturor localităților rurale din zonă, alături de un parteneriat care implică și Consiliul Județean. O mai bună reprezentare și funcționare administrativă și economică, precum și argumente suplimentare pentru atragerea de fonduri suplimentare în zonă, acestea sunt criteriile care au stat la baza acestei asociații. Roman Metropolitan s-a dovedit a fi un concept atractiv și pentru comunitățile din zonă, astfel încât suntem în etapele finale ale creării acestei asociații intercomunitare.

 

Romanul  are o veche tradiție militară și în acest an apropierea dintre comunitatea locală și reprezentanții armatei a fost extrem de vizibilă la ceremonia de înmânare a drapelului de luptă noului comandant al Garnizoanei Roman a Batalionului 43 Transport „Roman I Mușat”, un moment emoționant și important pentru viața comunității noastre.

 

Un alt parteneriat important pentru comunitatea noastră este cel cu mass-media locală, aproape de administrația locală, apreciind și sancționând, partenerii din presă s-au dovedit a fi piloni importanți în informarea corectă a cetățenilor. Apreciind această stare de fapt, pentru prima oară în mod individual la Roman, am organizat „Gala Presei Romașcane”, moment în care am încercat să ne arătăm recunoștința față de această profesie, dar și încrederea într-o și mai bună colaborare pe viitor. Aprecierea venită din partea reprezentaților presei pentru modul transparent în care se desfășoară activitatea din administrația locală, nu ne poate decât bucura și încuraja să păstrăm această bună relație.

Buna relație cu partenerii din mass-media, coroborat cu modul în care Romanul a început să-și schimbe fața au făcut ca Romanul să fie reflectat pozitiv în două emisiuni ample, atât pe postul național OTV, cât și la Radio Iași. De asemenea, colaborarea cu Radio România Cultural a dus la includerea Romanului într-una dintre emisiunile dedicate concursurilor de cunoștințe generale – întrebările fiind concentrate pe istoria și cultura romașcană.

 

În urma demersurilor realizate la nivel guvernamental am reușit să inițiem preluarea fostului cinematograf „Unirea”, obiectiv care va face obiectul unui proiect menit să reabiliteze această clădire, spre a fi redată publicului ca sală de spectacole proprie a Primăriei Municipiului Roman.

 

O bună colaborare cu fundațiile și asociațiile culturale și sociale din municipiul Roman a fost redimensionată în acest mandat, iar personal mi-am manifestat permanent încrederea în rolul comunitar pe care aceste organizații îl au în ceea ce privește fie împlinirea culturală a Romanului („Clepsidra”; „Episcop Melchisedec”; „Roman Mușat”), fie remedierea stărilor de criză socială („Pacea”; „Precista Mare”, „Caritas”), dar și dinamizarea activităților civice („Asociația de Inițiativă Locală Roman 2002”).

 

O altă noutate a acestui mandat a fost sărbătorirea Zilei Veteranilor (29 aprilie), într-un cadru familial, dar și oficial, manifestare la care am participat personal, arătându-mi respectul pentru cei care au luptat pentru ceea ce astăzi reprezintă România, iar aprecierile venite din partea membrilor asociației veteranilor fiind mai mult decât pozitive.

 

Un alt parteneriat concretizat în refacerea unei zone a Parcului Municipal este acela inițiat cu Asociația Vânătorilor și Pescarilor Amatori din Roman, „Casa Vânătorului” fiind alături de Casa Vârstnicului și Casa Speranței o nouă clădire renovată în municipiul Roman în acest mandat. Clădirea părăsită și aflată în pericol de prăbușire întregește astfel investițiile făcute în parc.

  

Sprijinirea educației

 

Primăria Municipiului Roman, conștientizând că principala investiție în viitor și performanță este aceea în învățământul romașcan, și-a asumat această responsabilitate în mod activ prin inițierea unei strânse colaborări cu instituțiile de învățământ romașcane, acordând sprijin atât financiar cât și logistic.

Cea mai ambițioasă prezență a Primăriei Municipiului Roman se remarcă în promovarea unor proiecte de reabilitare a 6 instituții de învățământ locale prin Programul Operațional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 3 – "Îmbunătățirea infrastructurii sociale", Domeniul major de intervenție 3.4. – "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale pre-universitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă". Ne referim aici la: Colegiul Național „Roman-Vod㔠(valoare proiect: 5.541.700 lei ), Colegiul Tehnic „Miron Costin” (valoare proiect: 1.827.500 lei), Grupul Școlar „Vasile Sav” (valoare proiect: 2.423.500 lei), Școala Nr. 1 (valoare proiect: 1.440.000 lei), Școala Nr. 5  (valoare proiect: 1.690.000 lei) și Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Gheorghe” (valoare proiect: 15.950.000 lei).

Tot din perspectiva susținerii învățământului de calitate și al performanței școlare Primăria a fost permanent alături de concursurile școlare regionale organizate în Roman, logistic și prin finanțări, pentru că succesul școlar este unul dintre ambasadorii comunității noastre - Amintim concursurile de matematic㠄Alfa”, „Omega” (inițiat de Laurențiu Dan Leoreanu) cu o participare de peste 250 de elevi și „Viitorii Matematicieni”, manifestări ce au primit un suport activ din partea autorităților locale.

Pentru întregirea unui adevărat complex al copiilor în strada V. Hugo, pe lângă biserica dedicată copiilor și locul de joacă amenajat în viitor se dorește construirea unei noi grădinițe.

Dintre investițiile curente realizate în anul 2009 în infrastructura școlară, menționăm  selectiv:

- amenajare săli de clasă la Școala de Artă;

- reparații Centrală termică și înlocuire boiler la Colegiul Tehnic „Petru Poni”;

- reparații învelitoare la Școala Generală cu clasele I-VIII nr. 5.

- sprijin logistic pentru extinderea rețelei de calculatoare a Clubului Copiilor / Școlii nr. 9

- confecționarea de cabine pentru centralele termice la Colegiul Tehnic „Petru Poni” și  Școala nr.7.

 

Romanul Universitar – pornind de la un proiect demarat încă din perioada de directorat al Colegiului Tehnic Miron Costin, dorim ca Romanul să devină și un pol universitar de interes local și regional, în acest sens fiind demarate discuții cu reprezentanți ai unor universități din moldova (Galați, Iași)

  

Activități culturale și recreative

 

Tradiția și noutatea s-au împletit în anul 2009, iar colaborarea cu instituțiile menite să promoveze istoria, cultura, știința s-au manifestat activ. Trebuie menționate aici colaborările cu: Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Biblioteca Municipală, Școala de Artă, Clubul Copiilor, Filarmonica din Iași, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” - Neamț)  precum și cu instituțiile de cult și unitățile de învățământ romașcane.

Primăria Municipiului Roman prin organizare directă sau în colaborare cu instituțiile partenere și-a făcut simțită prezența logistic și financiar într-o lungă serie de activități cu caracter cultural:

- Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române (24 ianuarie) activitate care a subliniat unitatea marii familii romașcane, participarea instituțiilor de învățământ romașcane fiind apreciată în acest moment de intensitate națională.

- Gala culturii romașcane -  a fost momentul de apreciere pentru personalitățile culturale ale municipiului Roman, care indiferent de vicisitudinile vremurilor prezente, duc cu onoare mai departe spiritul și istoria Romanului, remarcându-se în domenii precum științele, literatura, istoria, spiritualitatea, etc. Gala culturii romașcane a fost unul dintre evenimentele organizate, menite să contureze un alt moment de mare importanță pentru comunitate – ziua atestării documentare (30 martie).

- Punctul de convergență al culturii romașcane rămâne Biblioteca Municipal㠄George Radu Melidon”, iar comunitatea nu putea să nu marcheze zilele bibliotecii printr-o serie de activități centrate în jurul acestei instituții (27-30 martie).

-  Ziua Europei, a Independenței, a Victoriei (9 mai),

-  Ziua Muzeelor (18 mai),

-  Ziua Eroilor (28 mai)

Participarea directă sau ca partener a municipalității la organizarea unor evenimente locale și regionale, a unor simpozioane sau conferințe trebuie afirmată în continuarea sublinierii rolului social-cultural asumat:

- Ziua Copilului (1 iunie),

- Bâlciul tradițional romașcan (28 iulie – 6 august),

- Târgul meșterilor populari – ediția a V-a  (21 – 23 august),

- „Sfato Rromano” – Ziua Națională a romilor (8 septembrie),

- Conferința națională de antropologie urban㠖 ediția I (23 – 25 septembrie),

- Ziua internațională a persoanelor vârstnice (1 octombrie),

- Ziua armatei (25 octombrie),

- Simpozion la Muzeul de Istorie „De la simbolistica păgână la icoana creștin㔠(17 noiembrie),

- Manifestări dedicate Zilei Naționale a României (1 decembrie),

- Celebrarea a 50 de ani de căsătorie – Nunta de Aur (29 decembrie).

 

Trebuie să remarcăm punerea pe harta națională, culturală și științifică, a municipiului Roman, prin asumarea organizării primei ediții a „Conferinței Naționale de Antropologie Urbană”, punct de reper ce se dorește a deveni o tradiție, Primăria Municipiului Roman oferind întreg sprijinul solicitat pentru a putea continua această activitate.

 

În anul 2009, un an dificil din punct de vedere economic, Primăria Municipiului Roman a trebuit să ia în considerare faptul că, pentru unii romașcani, a cumpăra un bilet pentru un spectacol ar fi fost un efort mult prea mare pentru bugetele familiale. Astfel, atât ca acțiune socială, cât și recreativă ne-am asumat rolul de organizator de evenimente artistice cu acces liber:

- Între Dragobete și Mărțișor – Tradiție și Legend㠖 spectacol (26 februarie) – un eveniment care a împletit latura artistică și cea educativă, un spectacol concurs conceput special pentru liceeni, la inițiativa Primarului Municipiului Roman și care tinde, la cererea publicului, să devină o tradiție locală.

- Sărbătorile de Paști – spectacol (20 aprilie),

- Serile estivale romașcane, spectacol organizat de Primăria municipiului Roman, cu participarea elevilor Școlii de muzică și a profesorilor acestora, organizat într-un cadru feeric, în spațiul fântânii arteziene din Piața Roman Mușat, un spectacol de muzică, lumină și îmbinate cu jocul apei.

- Vacanțe muzicale la Roman (10 iulie), un spectacol venit ca o adevărată gură de oxigen pentru revigorarea muzicii clasice în Roman, Filarmonica din Iași oferind în Piața Roman Mușat un spectacol de înaltă calitate artistică, apreciat în mod deosebit de consumatorii de muzică de calitate.

- Zilele Toamnei (10 – 13 septembrie), un eveniment realizat cu sprijinul logistic al Primăriei Municipiului Roman, dar fără cheltuirea niciunui ban din bugetul local.

- Sărbătoarea recoltei (26 – 27 septembrie),

- Carnavalul de Crăciun (21 decembrie),
- Spectacol de Revelion (31 decembrie) – aceste două spectacole, menite să marcheze sărbătorile de iarnă, au devenit deja o tradiție, larga participare subliniind interesul romașcanilor pentru astfel de evenimente, depășind vremea nefavorabilă și manifestându-și bucuria trăită alături de toți cei din marea familie romașcană.

Primăria Municipiului Roman a participat logistic și financiar și la o serie de alte evenimente organizate de reprezentați ai societății civile, precum Festivalul de artă și cultură urban㠄Rawman Habits” (17 – 18 iulie).

 

Implicare în viața sportivă

 

            Investiții în infrastructura sportivă

            Nu se poate face sport de performanță fără a avea condițiile logistice necesare performanței. Conștientizăm acest lucru și încercăm să maximizăm intervenția în infrastructură, pornind de la resursele aflate la dispoziția Primăriei Municipiului Roman.

            Tocmai în acest scop în anul 2009, suprafața de joc a Sălii polivalente din Roman a fost integral refăcută, la standardele solicitate de forurile internaționale, o suprafață de joc performantă care să prevină atât accidentările de la antrenamente sau din timpul jocului, dar să permită Romanului să devină și un punct de atracție pentru alte echipe în posibilele competiții pe care Sala Polivalentă le poate găzdui. Acest lucru s-a putut observa încă de la finele anului 2009, când echipa de handbal masculin Știința Bacău a ales să-și joace jocurile de acasă la Roman, sala din Bacău fiind în renovare. De asemenea au fost realizate și lucrări la fațada și hidroizolația clădirii.

            O amplă toaletare a zonei a avut loc și la stadionul Moldova, aflat într-o avansată stare de degradare, cumulat cu o serie de alte investiții necesare performanțe, în acest moment stadionul din Roman avânt dotări pentru antrenament și recuperare peste nivelul celorlalte echipe din divizia a III-a.

            Anul 2009 a însemnat punctul de decizie asupra unui proiect extrem de important pentru Roman, într-un sector sportiv de care am fost total văduviți – „Construirea și amenajarea Piscinei publice în municipiul Roman" – proiect finanțat prin Programul Ministerului Tineretului și Sportului și cu o valoare estimată de 4,9 milioane lei. Înălțimea maximă a construcției va fi de 15 metri, iar bazinul de înot va avea lungimea de 25 de metri, lățimea de 12,2 metri și adâncimea de 1,3 până la 1,8 metri. Construcția include înființarea a câte două vestiare pentru băieți și fete, a unor dușuri și grupuri sanitare, precum și a unei tribune, la nivelul superior. Apa din bazin va fi permanent clorinată și filtrată, iar sala va fi încălzită și ventilată.

            Un alt proiect de revigorare a mișcării sportive vizează construcția unei săli polivalente – „Sală Sport Colegiu Tehnic "Miron Costin", proiect finanțat prin Programul       Companiei Naționale de Investiții.

  

HCM Roman,

Echipa de handbal feminin a devenit în plan național și sperăm în curând și pe plan internațional, unul dintre cei mai importanți vectori de imagine, rezultatele acestei echipe fiind apreciate și remarcate nu doar de presa de specialitate și profesioniștii din domeniu, dar chiar și de publicul larg.

Încă din anul 2008, de la preluarea mandatului, am anunțat că HCM Roman va fi un punct important pe agenda primarului, datorită beneficiilor pe care promovarea prin sport le produce, dar și datorită bucuriei pe care o echipă puternică o produce publicului spectator din Roman. Autoritățile locale au obligația morală de a oferi această bucurie cetățenilor.

După preluarea funcției de primar am dorit să reorganizez acest club, spre eficientizarea activității, iar astăzi putem afirma că modul în care am evaluat și propus soluțiile de intervenție au construit o echipă puternică. Am preluat o echipă ce se bătea la retrogradare, iar la finalul sezonului 2008-2009 am reușit un onorabil loc 8. Dar potențialul echipei se simțea că nu este valorificat la maxim.

Un management de calitate, păstrarea jucătoarelor de valoare și transferarea unor jucătoare importante din România, precum: Mihaela Tivadar sau Raluca Sandu, alături de activitatea deosebită a profesorului Cornel Bădulescu, antrenorul principal al echipei, au făcut ca HCM Roman să ocupe un la finele turului sezonului 2009-2010 un binemeritat loc 2, iar speranțele într-o participare într-una din cupele europene sunt mai apropiate, parcă, decât oricând.

Pentru a rămâne în lumea handbalului, trebuie să ne reamintim de una dintre inițiativele acestui mandat, anume Trofeul „Roman Vodă Mușat” la handbal feminin, ajuns în anul 2009 la cea de-a doua ediție, trofeu la care au participat alături de HCM Roman, două dintre cele mai titrate adversare din liga națională: HC Zalău și Tomis Constanța, dar și echipa Metalurg Skopje, din Macedonia.

 

SCM Petrotub,

Aflată într-o situație mai mult decât tristă, situația echipei Laminorul Roman ne-a obligat să trecem la o profundă reorganizare, pentru a salva pe cât posibil situația fotbalului romașcan. La fel ca în cazul echipe HCM Roman, am încercat mai multe variante de conducere a echipei, precum și atragerea de investitori și sponsori.

Putem spune, la finele anului 2009 că din punct de vedere al rezultatelor sportive suntem mulțumiți, o echipă aproape de retrogradare la finele sezonului 2007-2008, ajungând să ocupe în acest moment un onorant loc 3 în divizia a III-a, la doar  4 puncte de prima poziție din clasament.

Din nefericire situația financiară a clubului nu este una dintre cele mai favorabile, echipa bazându-se aproape exclusiv pe fondurile venite de la administrația publică locală și județeană, foarte puțini oameni de afaceri fiind interesați de a investi în fotbalul romașcan. Dorim păstrarea unui echilibru financiar, fotbalul romașcan fiind adus de la datorii imense la un nou punct de pornire, dar pentru a contura un viitor coerent, avem nevoie ca și oamenii de afaceri să se implice mult mai activ în susținerea echipei.

Desigur că, noi ca și reprezentanți ai comunității vom face toate eforturile necesare pentru ca fotbalul romașcan să nu dispară, iar pentru aceasta vom căuta în continuare soluții de atragere a unor posibili investitori, costurile în acest sport fiind ridicate și greu suportabile exclusiv din bugetul local.

 

Alte sporturi,

Implicarea Primăriei Municipiului Roman în toate sporturile de interes local este evidentă prin înființarea Asociației Sportive Club Municipal Roman cu cele 5 secții: fotbal, handbal, tenis, box, și șah., dar administrația locală a răspuns pozitiv de fiecare dată când i-a fost solicitat sprijinul pentru organizarea unor competiții sportive de tenis, șah, atletism, box, qwan ki do.

Mai mult decât atât administrația locală a fost și inițiatoare a unor competiții locale, regionale și naționale, independent sau în parteneriat cu alte asociații sportive sau firme private:

- Trofeul Roman Vodă Mușat la fotbal – ediția I (28 martie), competiție la care au participat Politehnica Iași, FC Vaslui și Luceafărul Lotus București (echipă de liga a II-a, care a jucat returul sezonului 2008-2009 pe stadionul Moldova din Roman)

- Cupa municipiului Roman la tenis – ediția de vară (15 – 18 iunie)

- Trofeul Roman Vodă Mușat handbal ediția a II-a (19 – 20 august)

- Trofeul Roman Mușat la tenis (1 – 4 septembrie),

- Concurs de șah la pensionari „Cupa 1 decembrie”,

- Cupa municipiului Roman la tenis (11 – 15 decembrie)

 

Relația cu biserica

 

Administrația locală este aproape de acțiunile desfășurate de biserică, pentru că rolul comunitar al acesteia este de maximă importanță aducând acel plus de motivare și implicare, de responsabilizare și respect de care Romanul are nevoie.

            Am oferit sprijin logistic și financiar de fiecare dată când acesta a fost solicitat, în măsura resurselor aflate la dispoziție și am răspuns prompt la solicitările de implicare în acțiunile desfășurate de reprezentanții bisericii: ceremonie și procesiune – 130 de ani de la urcarea în scaunul episcopal a episcopului Melchisedec Ștefănescu, dar mai ales Primăria Municipiului Roman a fost un sprijin remarcat în acțiunile ce s-au centrat pe ridicarea Episcopiei Roman la gradul de Arhiepiscopie.

 

             Anul 2010 va marca încheierea unor importante proiecte demarate în anul 2009, dar și deschiderea de noi direcții de dezvoltare comunitară, activitate ce sperăm să fie de la an la an mai dinamică, în obținerea acelui status de oraș european, de care noi, marea familie romașcană să fim mândri. Promisiunea pe care o facem este una singur㠖 vom aloca întreaga noastră energie în obținerea unei schimbări profunde a nivelului de confort urban, social, cultural, educațional și economic, până la standardele pe care ni le dorim cu toții.