Cetăţeni de onoare

 

Alexandru Cojocaru

AlexandruCojocaru

Cetăţean de onoare - titlu conferit în data de 01.12.1993

Născut pe data de 10 februarie 1917 la Miroslovești – jud. Iași, profesorul emerit Alexandru Cojocaru a fost o personalitate marcantă a matematicii.

După terminarea cursurilor primare, a urmat studiile secundare la Liceul „Roman-Vodă” pe care l-a absolvit în anul 1936, ca șef de promoție. Dragostea pentru matematică i-a fost insuflată de profesorii săi, începând cu Ion Andreescu, Gheorghe Balaban și terminând cu celebrul profesor și reputatul matematician Abraham Hollinger.

A urmat Facultatea de Matematică a Universității din Iași, după care a plecat la Școala militară din Timișoara și de acolo direct pe front, fiind apoi răsplătit cu „Coroana României în grad de Cavaler”. A fost demobilizat la 1 septembrie 1945.

Între anii 1945 – 1947 a fost profesor de matematică la liceul „Cuza Vodă” din Huși, iar în perioada 1 septembrie 1947 – 1 septembrie 1985 a fost profesor la Liceul „Roman-Vodă”.

A participat la Congresul al III-lea al matematicienilor din Balcani și la Congresul Internațional organizat de către UNESCO în anul 1968, la București. A fost membru permanent în Comisia Națională de pe lângă Ministerul Învățământului, membru în comisiile de acordare a gradelor didactice, autor de manuale școlare. A elaborat și publicat în „Gazeta de Matematică”.

Pentru activitatea desfășurată, prof. Alexandru Cojocaru a primit următoarele distincții: „Profesor Emerit”; „Gradația de merit” (1976), „Ordinul Muncii clasa a III-a” (1957) și Cetățean de onoare al orașului Roman (1993).

A avut, la rândul său, elevi celebri care s-au răspândit prin ţară şi în străinătate, uimind cu măiestria lor creatoare: Prof. Univ. Dr. Ing. Vitalie Belousov, Prof. Univ. Dr. Constantin Ilioi, Prof. Univ. Dr. Petrică Mironescu - în prezent profesor la Universitatea din Lyon, Franța, Prof. Univ. Dr. Anca Poplicher - în prezent profesor de matematică în Statele Unite ale Americii, Prof. Univ. Dr. Andrei Rugină, ing. Bruno Segal, Dr. Georgeta Scarlat Ursu, Șerban Ursu - fost ambasador al României la UNESCO.

A fost o viaţă întreagă un dascăl competent, conştiincios şi corect. Un om şi o viaţă dominate de suprema valenţă a gândirii matematice, a cărei reprezentare grafică ar fi însumată printr-un sistem de coordonate, prefigurat din abscisa muncii şi ordonata dăruirii.

A încetat din viață în data de 6 noiembrie 1999.

Dr.Nicolae Fălcoianu

NicolaeFalcoianu

Cetăţean de onoare - titlu conferit în data de 01.12.1993

Dr. Nicolae Fălcoianu s-a născut la 3 august 1899 în comuna Lipova, judeţul Bacău. A urmat cursurile primare şi gimnaziale în comuna Lipova, liceul la Iaşi şi Baia Mare, iar ulterior, cursurile Facultăţii de Medicină din Iaşi.

În perioada interbelică, între anii 1922-1932, a fost încadrat ca medic militar în structurile Ministerului de Război.

Din anul 1935 ocupă, prin concurs, postul de medic chirurg la Spitalul ,,Precista Mare” din Roman, unde va deveni şef al Secţiei Chirurgie, și apoi director. Doctorul Nicolae Fălcoianu a avut un rol deosebit de important în redresarea şi modernizarea Spitalului „Precista Mare” din Roman. În anul 1935 spitalul era într-o situație disperată, iar prin apelul domnului doctor către Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, spitalul a primit o subvenție care a făcut posibilă redeschiderea sa la 1 aprilie 1937, fiind complet restaurat și utilat. Printre realizările sale ca director al spitalului, în cursul anilor 1941–1942, se remarcă darea în funcțiune a Serviciului de radiologie, crearea Farmaciei spitalului și deschiderea în cadrul Spitalului Precista a unei Școli de surori-infirmiere, toate acestea concurând la sporirea calității muncii în spital.

La data de 22 iunie 1941, odată cu intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, Spitalul ,,Precista Mare” din Roman a fost militarizat și a devenit Spitalul Zonă Interioară 448. Directorul spitalului din timp de pace, doctorul Nicolae Fălcoianu a fost mobilizat cu gradul de căpitan medic și a fost numit comandant al Spitalului Zonă Interioară 448.

Dr. Nicolae Fălcoianu avea o comportare plină de blândețe, de un umanism desăvârșit. Perioada eroică a activității dr. Fălcoianu este cea din anii 1941–1946, din timpul și imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, când a fost mobilizat pentru a conduce spitalul ce fusese militarizat și a muncit enorm pentru a salva atât viața cât și integritatea corporală a răniților aduși aici. Demn de remarcat, este faptul că soția acestuia, doctor Veronica Fălcoianu și căpitanul medic Radu Popovici, şef al secţiei Chirurgie a Spitalului Militar, au fost medicii de gardă din Gara orașului la data de 3 iulie 1941, atunci când în urma Pogromului de la Iaşi, ,,trenul morții” a tranzitat orașul Roman. Împreună, medicii romașcani au avut un rol important, și au sprijinit acțiunile umanitare desfășurate de către Viorica Agarici, președinta Crucii Roșii – filiala Roman în acordarea de asistenţă medicală, alimente şi îmbrăcăminte evreilor sechestrați în vagoane.

Imediat după război, a efectuat chirurgie reparatorie de înaltă clasă.

După venirea comuniștilor la putere, a fost arestat politic în anul 1950, iar după un an în teribila închisoare politică de la Suceava, el și soția sa au trebuit să se mute la Câmpulung Muscel. Acolo au fost bine primiți, putându-și continua opera de asistență medico-chirurgicală și să transmită noilor colaboratori din valoroasa lor experiență. Astfel a pierdut Romanul un chirurg neîntrecut, iar spitalul un gospodar fără egal.

Neobișnuita lui putere de muncă, dăruirea fără rezerve cauzei bolnavului și vasta lui activitate de chirurg multilateral, ne permit să-l considerăm a fi fost „un titan al artei bisturiului”.

Casa din Roman în care a locuit doctorul Nicolae Fălcoianu, a fost confiscată de către autoritățile comuniste, și a avut diverse destinaţii după cel de-Al Doilea Război Mondial. Clădirea este monument istoric, fiind, înscrisă în lista monumentelor istorice din județul Neamț.

În prezent găzduieşte expoziţia temporară, biblioteca, birourile, depozitele Muzeului de Istorie şi patrimoniul fostului Muzeu al Farmaciei şi Medicinii din Roman.

În semn de respect și prețuire, doctorului Nicolae Fălcoianu i-a fost ridicat un bust comemorativ, care se află în curtea Muzeului de Istorie din Roman.

Dr. Nicolae Fălcoianu a decedat la Câmpulung Muscel la data de 6 octombrie 1962, în urma unui infarct.

General de corp de armată Vasile Bărboi

VasileBarboi

Cetăţean de onoare - titlu conferit în anul 1994

S-a născut la data de 7 februarie 1922 în orașul Roman. A urmat clasele primare la Școala nr. 1 „Vasile Alecsandri” din Roman, iar cursurile secundare la Liceul ,,Roman-Vodă”, în perioada 1932 - 1940.

Între anii 1940 - 1942, a urmat Școala Militară de Ofițeri de Artilerie Antiaeriană din București. Tânăr sublocotenent, a fost repartizat direct pe front, la Cotul Donului, la Regimentul 2 Artilerie Antiaeriană, în funcția de comandant de secție.

A participat la toată Campania militară a celui de-Al Doilea Război Mondial, atât pe frontul de Est cât și pe cel de Vest. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României” cu spade și panglică de virtute militară.

A absolvit Academia Militară în anul 1951 și a îndeplinit funcții de răspundere în diferite eșaloane ale armatei, șef al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat, ajungând General și apoi Șef de Stat Major al Comandamentului Artileriei Forțelor Armate Române (1970-1981).

A fost pensionat în anul 1981 și s-a dedicat studiului arhivelor și cercetării memorialistice. Generalul Vasile Bărboi s-a consacrat redactării și tipăririi monumentalei lucrări ,,Veteranii pe drumul onoarei și jertfei”, un ciclu de cinci volume. A publicat de-a lungul timpului numeroase articole de istorie militară în publicații de specialitate.

Generalul de corp de armată Vasile Bărboi a încetat din viață în data de 13 septembrie 2005 și este înmormântat în Cimitirul Militar Ghencea din București.

Gheorghe A.M. Ciobanu

GheorgheAMCiobanu

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 37 din 17.04.1997

În îndelungata sa activitate cuprinsă între anii 1945 - 1985, domnul Gheorghe A.M. Ciobanu, profesor la Liceul Teoretic "Roman Vodă", s-a impus prin ordine, disciplină, muncă, claritate, logică, sistematizare, stăruință, control, rigurozitate, punctualitate, precizie și măsură.

Născut la Roman, la 25 martie 1925, profesorul, eseistul, publicistul şi omul de cultură Gheorghe A.M. Ciobanu a urmat cursurile Şcolii Primare de băieţi nr. 4, Liceul „Roman - Vodă” şi Facultatea de Drept din Iaşi pe care a absolvit-o în anul 1949. Cursurile altor patru facultăţi - Medicină, Agronomie, Arhitectură şi Filologie - au fost abandonate pe rând, din cauze materiale.

Timp de jumătate de secol a predat nu mai puţin de 60 de discipline, de la Matematică la Arte, de la Mitologie la Hermeneutică.

A susţinut peste trei mii de conferinţe, pe diverse teme, e o adevărată enciclopedie. A publicat peste 1000 de articole, gen eseu, în peste 20 de publicaţii periodice: Ştiinţă şi tehnică, Convorbiri literare, Ateneu, Antiteze, Psihologia, Ziarul de Roman şi altele. A colaborat la realizarea a 15 volume colective şi a scris 15 cărţi.

În anul 1997, alături de alte distincţii naţionale, i s-a atribuit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Roman, iar în anul 2000 a primit Medalia Jubiliară Eminescu.

Pentru Profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, prioritatea lui "a ști" nu a micșorat valoarea lui "a face". Suflet onest, cunoscător al culturii românești și universale, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, făcea din lecțiile sale adevărate clipe de înălțare sufletească, fiindcă știa să insufle elevilor darul de învățătură și mai ales datoria de a cunoaște. Aureola în care rămâne îmbrăcat numele lui pentru toți cei care-l cunosc este aceea a unui mare profesor, fiind o personalitate cu totul distinsă.

Unanim apreciat ca profesor și educator de mare autoritate, a fost prețuit nu numai de elevii săi ci și în mod deosebit de splendida echipă de profesori ai liceului "Roman Vodă", în toată perioada cât a funcționat ca dascăl.

Prof. Gheorghe A.M. Ciobanu a reprezentat un exemplu pentru generațiile de elevi și de profesori care s-au succedat până acum și va rămâne un exemplu pentru generațiile viitoare.

Ştefania Bajura

StefaniaBajura

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 86 din 26.09.2002

Profesoara Ștefania Bajura, constituie pentru urbea mușatină, reversul feminin al piscului didactic și în realitate, ca și în literatură, al celui care a fost "Apostolul" petrescian. Purtând în urma nașterii sale un apelativ legendar "Domnița" Ștefania s-a contopit, pe tot parcursul vieții sale, cu aura de măreție și cu densitatea de autoritate, a acestei dăruiri totale în slujba superlativului spiritual uman. Intrarea sa în viață a avut loc, mai presus de orice, sub constelația sacră a înțelepciunii intelectuale.

Decenii după decenii, de la entuziasmul adolescentin și până la raționalitatea maturității, mântuitoarea de vorbă și condei, filologa Bajura s-a dăruit, cu o pasiune vecină cu împătimirea, acestei tectonici a gândului scris. Creația literară și înaltele cote de altitudine ale acesteia i-au constituit, o viață întreagă, cea de a doua religie ce i-a determinat ființarea. Adâncirea verticală a realizărilor literare s-a interferat, în statut de necesitate, cu evantaiul nemărginit al semnificațiilor colaterale. Un euclidianism al datului artistic, împletit intim cu relativismul, tot mai deschis, al unor interpretări centrifuge, acesta i-a fost, întotdeauna, crezul său estetic, pe care l-a proliferat cu toata bucuria unor dăruiri sincere, atât în ritualul catedrei, cât și în pionieratul acțiunilor sale culturale.

Așa se explică nu numai suita unor prea dense articole de specialitate, coordonarea supremă, creatoare, a "Societății de Științe Filologice" de apartenenta mușatină. Încrezătoare în realitatea mult confirmată că edificiul de mare altitudine al unei culturi trebuie să se sprijine pe temelii de granit, "profesoara Bajura" a fost credincioasă o viață întreagă primei părți a acestui binom, adorând catedra unui ABC de răspundere și refuzând, cu un reflex subconștient, orice propunere de afirmare universitară. Elevii din bănci, colegii prezenți la examene de grad și concetățenii adunați în săli culturale au constituit ritualul de o viață al unei preotese spirituale, născută nu numai pentru "a da", ci de "a dărui", de "a se dărui pe sine". Cele două decenii de directorat - zece ani la Liceul Teoretic nr. 2 și încă atâția, ca adjunctă, la "Roman Vodă" - au constituit cel de-al doilea superlativ profesional al "Doamnei".

Înzestrată cu acest far rar al "conducerii totale" a unor mulțimi umane mari și dinamice, Directoarea Bajura a realizat metamorfoze sociale impresionante, transformând, de îndată, un plural viu și aleatoriu în edificiul armonic al unei arhitecturi instituționale. Întreaga sa "creație directorală" prinsă imaginar pe o peliculă de film, se poate constitui ca o demonstrație "pe viu" a "Teoriei lucrului bine făcut", elaborată de filosoful contemporan Kotarbinski. Acționalitatea prezentului se împletea ortogonalic cu o viziune realistă asupra viitorului, iar echilibrarea lui azi, cu neprevăzutul lui mâine. O gospodărie complexă, în cadrul căreia concretul cerințelor materiale se rezolva în același timp și cu o aceeași eficiență cu organizarea unor desfășurări intelectuale.

De aceea, pe "agenda de lucru" a Directoarei Bajura erau trecute, pe aceeași filă, dar pe grupe distincte, și procurarea de mobilier, sau de materiale rare, necesare numeroaselor cabinete și laboratoare al liceului, ca și orele la care să fie convocate grupele de profesori și elevi ce se ocupau de "Muzeul Școlii", de "Cenaclul literar" sau de apariția revistei "Ani de Școală".

Nu se va uita niciodată modul deosebit în care a organizat și coordonat, în 1973, Jubileul Liceului ce rotunjea, în acel an, o jumătate de secol de existență.

O intelectuală-profesor și o profesoară-director, care, în interiorul acestui spațiu atât de complex, a colaborat, întotdeauna, cu elevii și colegii, cu instituțiile sociale și cu familia, cu cei apropiați, cu oamenii.

Un destin creator, zămislitor de spirite creative și prețuitor al unei adevărate creativități.

Vitalie Belousov

VitalieBelousov

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 86 din 26.09.2002

Una din personalitățile de prim ordin ale lumii contemporane, dar și legată de municipiul nostru, fiind, în adolescență, elev al Liceului "Roman Vodă", a fost Profesorul Doctor Inginer Vitalie Belousov, cetățean român, Rector al Universității tehnice "Gheorghe Asachi" și director al Institutului Național de Inventică, ambele din Iași. A fost considerat, de către întreaga planetă, ca fiind specialistul și creatorul numărul unu în ceea ce privește inventica. De aceea în anii 1997 și 1998 a fost declarat, de către forurile internaționale de specialitate, drept" Personalitate de vârf a secolului XX" .

A fost autorul a peste 300 lucrări științifice și a peste 130 de invenții, toate recunoscute pe plan național și internațional printr-un număr egal de medalii, din care majoritatea sunt de aur.

A fondat două Școli de Inventică, Comisia de Inventică a Academiei Române, o nouă disciplină științifică și anume "Ingineria performanței umane".

Pentru toată această activitate de excepție, Inventatorul Vitalie Belousov a primit foarte multe Diplome și Titluri de mare competență din care amintim câteva:

  •   Meritul European;
  •   Ordinul Curtoazia Europeană;
  •   Ofițer al Ordinului Meritul Belgo - Spaniol;
  •   Membru de Onoare cu Placheta de Aur al Academiei Europene de Arte;
  •   Membru al Academiei Internaționale pentru Industrie și Comerț;
  •   Doctor în Inventică la Academia Culturală Internațională din Madras - India;
  •   Cupe ale miniștrilor de Finanțe și Interne din Belgia și ale Fondatorului Salonului Casablanca;
  •   Premiul Dragonul Ke-Hua-Eureca;
  •   Oskar Inventică;
  •   Diploma "Personalitate de vârf a secolului XX" în anii 1997 și 1998 de la Universitatea din Cambridge;
  •   Om al anului 1997, de către Institutul Biografic American;
  •   Membru de Onoare al Marelui Consiliu Academic International Paris;
  •   Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Chișinău;
  •   Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler (2002);
  •   Președinte de onoare al Societății Inventatorilor din România (și foarte multe alte Titluri, Ordine și Medalii).

A încetat din viață în data de 5 august 2015.

Virgil Petrovici

VirgilPetrovici

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 86 din 26.09.2002

Profesorul doctor inginer Virgil Petrovici, născut în orașul Roman și absolvent strălucit al Liceului "Roman Vodă", s-a afirmat încă de la început pe plan național și internațional, ca specialistul de excepție în domeniul folosirii "Luminii și culorii" în spectacol, fiind și absolvent al unui curs cu un același profil, desfășurat la Londra. A activat timp de patru decenii ca specialist în acest domeniu, la Studiourile Televiziunii Române.

Să amintim câteva din realizările sale deosebite:

  •   Așa cum romașcanul Jean Mihail a pus bazele cinematografiei românești, la fel romașcanul Virgil Petrovici a participat la geneza și dezvoltarea Televiziunii Române;
  •   A participat la realizarea a peste 1500 de emisiuni de televiziune;
  •   A inițiat primele spectacole de "sunet și lumină" din țara noastră;
  •   E înscris pe genericul a peste 80 de filme documentare, seriale TV și filme artistice de lung metraj, colaborând cu regizori celebri (Bostan, Mihu, Pizza, Ciulei, Necșulea, s.a.);
  •   A colaborat la realizarea unor spectacole de teatru (peste 15) cu regii celebre;
  •   A participat la realizarea iluminatului la Festivalurile "Mamaia, Enescu, Cerbul de aur";
  •   A participat la proiectarea și darea în funcțiune a peste 10 studiouri din țară, studioul UNESCO din Bușteni și multe altele;
  •   Profesor universitar de specialitate în țară și la cursuri peste hotare;
  •   Membru în comisii de doctorat;
  •   Participant la activitatea unor organizații de profil, interne și internaționale (Praga, Avignon, Varșovia, Londra, Amsterdam, Goteborg, S.U.A., etc.);
  •   A publicat peste 10 volume de specialitate și peste 25 de comunicări;
  •   A fost onorat cu numeroase Diplome și Medalii, interne și internaționale, ca "Who's Who", "Theatrical Designers".

Sergiu Sechelariu

SergiuSechelariu

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 89 din 14.10.2003

Dl. Sergiu Sechelariu s-a născut la data de 14.07.1957 în comuna Drăgănești, județul Neamț. A absolvit Institutul Politehnic Gh. Asachi Iași - Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole – promoția 1983, cursul de Management și Marketing în Construcții - 1991 la Centrul de Organizare și Cibernetică București.

Este doctorand în Științe Economice, specializarea Contabilitate managerială la Academia de Științe Economice București.

Cristea Socor

CristeaSocor

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 101 din 18.11.2003

Dl. doctor Cristea Socor s-a născut la data de 06.06.1926 în satul Fântânele, județul Botoșani. A urmat cursurile Facultății de Medicină din Iași pe care a absolvit-o în 1945. A urmat specialitatea în chirurgie generală la București având drept îndrumători mari figuri ale chirurgiei românești: prof. Hortolomei, prof. Voinea Marinescu, prof. Olănescu. În anul 1951 devenea specialist în chirurgie generală, iar în anul 1952 vine la Roman. În anul 1956, pentru câteva luni ocupă prin concurs postul de asistent universitar la Spitalul Gr. Alexandrescu - chirurgie infantilă.

Între anii 1952 - 1995, timp de 43 de ani, lucrează în cadrul secției de chirurgie a Spitalului Municipal Roman. În anul 1979 susține cu succes concursul de medic primar chirurg, iar timp de 16 ani, până la pensionare (1995), ocupă postul de medic - șef secție - la chirurgie.

Dr. Cristea Socor reprezintă o figură de legendă a chirurgiei romașcane. Provenind dintr-o familie cu vechi tradiții medicale, numărând din 1884 până astăzi șapte generații succesive de medici, dr. Cristea Socor a înnobilat prin întreaga sa activitate blazonul familiei.

Adulat sau controversat, iubit sau nu, dr. Socor rămâne până în prezent cel mai mare chirurg pe care l-a avut Romanul. Fire iute, colerică, el a adus chirurgia orașului nostru în epoca modernă.

Spirit viu, pătrunzător, dotat cu o inteligență deosebită, rapidă și aplicativă, a asimilat și impus metodele noi cu naturalețe. Bun diagnostician, dublat cu un inegalabil talent chirurgical, a fost unul dintre puținii chirurgi pe care îi recunoșteai după eleganța și precizia gestului operator chiar fără să-i vezi chipul. Pe de altă parte, doctorul Socor a avut întreaga viață vocație de universitar, dorindu-și mereu ca activitatea sa să se ridice la nivelul universitar. De la rapoartele de gardă. care căpătau deseori conotații de veritabile dezbateri științifice, până la multele lucrări publicate, această figură particulară a medicinei romașcane a ridicat la cote nebănuite actul medical, ca dovadă că și la Roman se poate face chirurgie de înaltă clasă. Acesta a fost orgoliul său iar prin activitatea sa de șef de secție a redimensionat întreaga activitate chirurgicală la Roman.

Prin mâinile acestui truditor al bisturiului, au trecut în cei 43 de ani de activitate neîntreruptă în urbea noastră, peste 30.000 de romașcani, din care peste 15.000 au fost operați de el. Aproape fiecare familie din Roman a avut pe cineva operat de dr. Socor.

Suflet neastâmpărat, vivace, orgolios și mândru, stăpân pe el și pe cunoștințele lui, acest veritabil d'Artagnan al chirurgiei romașcane a dat culoare și viață unei epoci. Spiritul său tutelează și astăzi chirurgia romașcană.

Melchisedec Stefanescu

MelchisedecStefanescu

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 101 din 18.11.2003

Episcopul Melchisedec Ștefănescu (n.1822 Gârcina – d.1892 Roman), o personalitate excepțională în ortodoxia românească și nu numai, cărturar vestit, academician și patriot desăvârșit și nu în ultimă instanță episcop al Romanului, urbe în care-și doarme somnul de veci, a fost și rămâne unul dintre corifeii spiritualității românești.

În anul 1848, la Kiev, a căpătat titlul de "Magistru în Teologie și Literă", în anul 1852 a devenit profesor la Seminarul din Iași, apoi și director la cel din Huși; în anul 1857 devine deputat în divanul ad-hoc al Moldovei, în anul 1860 este numit Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Biblice, în anul 1864 devine Episcop locțiitor și apoi Episcop la Episcopia Dunării de Jos, iar din anul 1879 este Episcop de Roman și apoi din anul 1892, când trece la cele veșnice, rămâne pentru totdeauna în orașul nostru, în capela care-i poartă numele. Ca înalt ierarh, a efectuat numeroase vizite diplomatice și bisericești în multe țări, finalizate cu rezultate benefice pentru națiunea română.

A scris mult - peste 120 de titluri: cărți, memorii, comunicări, cuvântări ocazionale dintre care amintim: "Cronica Romanului și a Episcopiei Romanului".

A avut o contribuție deosebită la cele două mari evenimente istorice ale veacului al XIX-lea: Unirea de la 1848 și Independența din 1877/1878.

Pentru complexa și exemplara lui activitate în plan religios și moral, biografii săi l-au numit "creierul bisericii noastre".

Și-a înnobilat vocația și darul obținute de la Pronia cerească, fiind o călăuză și un înaintemergător de excepție pentru Biserica Strămoșească și pentru națiunea română, în general, iar pentru locuitorii Romanului - o făclie de suflet și conștiință pe care nu au voie să-l treacă în uitare.

Vasile Ursachi

VasileUrsachi

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 101 din 18.11.2003

Prof. Dr. în istorie Vasile I. Ursachi a fost director al Muzeului de Istorie Roman vreme de 43 de ani, timp în care a adunat zeci de mii de piese, încât această instituție este în mare măsură opera sa proprie și una dintre cele mai valoroase din România.

S-a născut pe 30 decembrie 1934, în comuna Havârna jud. Botoşani. A absolvit Şcoala Pedagogică din Şendriceni - Dorohoi, iar între anii 1953 - 1957 a urmat cursurile Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, Facultatea de Istorie. Din anul 1986 este doctor în istorie, cu teza Văleni – o mare necropolă a dacilor liberi, lucrare pentru care a primit Premiul Academiei Române Vasile Pârvan în anul 1991.

Este Cercetător ştiinţific gradul I, expert în arheologie, membru de onoare al Institutului Naţional de Tracologie, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, al Institutului de Preistorie şi Protoistorie din Cluj-Napoca şi membru de onoare al Institutului de Arheologie din Iaşi.

Are multe lucrări științifice publicate, putând menționa, pe lângă monografia Văleni - o mare necropolă a dacilor liberi (cimitirul de la Văleni – Botești fiind considerat cel mai mare cimitir dacic descoperit în Romania) și lucrările Zargidava - cetatea dacică de la Brad, Istoria orașului Roman 1392-1992, în calitate de coordonator general, Muzeul de istorie din Roman – 50 de ani precum și zeci de articole de specialitate apărute în diverse publicații din toată țara.

Organizând Expoziția "Situl arheologic de la Brad" a primit 10.000 USD pentru "cel mai bun proiect de expoziție pe anul 1996". A susținut sute de conferințe și expuneri cu caracter istoric, a participat la interviuri ori dezbateri în presă, radio și televiziune.

Este primul doctor în istorie din judeţul Neamţ care a primit, în anul 2004, ordinul Meritul Cultural în Grad de Comandor - cea mai importantă distincţie acordată până acum de Preşedintele României unei personalităţi culturale din Moldova.

Domnul Vasile Ursachi are şi meritul de a fi făcut din Muzeul de Istorie din Roman, un adevărat altar al culturii şi istoriei locale. Ca director al instituţiei timp de aproape o jumătate de secol a realizat peste 95% din colecţiile Muzeului de Istorie, colecţie care în anul venirii domniei sale la Roman (1957) avea numai 8 piese, în prezent Muzeul numărând peste 250.000 de piese.

A descoperit peste 300 de aşezări, din diferite epoci, în zona Romanului, a condus peste 25 de şantiere arheologice, a organizat peste 100 de expoziţii temporare la Roman şi 150 itinerante.

A participat la peste 200 de sesiuni ştiinţifice, la 6 Congrese internaţionale de arheologie unde a susţinut conferinţe şi expuneri cu caracter istoric.

A publicat peste 10 volume de cercetări arheologice şi monografii, peste 200 de articole şi studii în reviste de specialitate şi cataloage de expoziţii.

Este preşedintele Societăţii Culturale Roman Muşat şi organizează anual Simpozionul prilejuit de atestarea documentară a municipiului Roman.

Tereza Tamaș Pâslaru

TerezaTamasPaslaru

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 12 din 26.01.2006

Tereza Tamaș Pâslaru s-a născut la data de 28 aprilie 1982 la Roman. A debutat în campionatul național organizat de Federația Română de Handbal în clasa a șaptea, anul școlar '95-'96, primul la juniori III. În sezonul '96-'97 a fost desemnată cel mai bun portar din seria Moldovei la juniori III.

În anul 1997 a fost înscrisă la Liceul cu Program Sportiv Roman, pe care l-a absolvit în anul 2001, apoi a fost transferată la Silcotub Zalău. În perioada cât a fost componentă a echipei de junioare la LPS Roman, a avut și dublă legitimare la Relonul Săvinești. În anul 1998 a fost chemată la lotul de junioare I.

În anul 1999, Tereza Tamaș a devenit campioană europeană cu Naționala de junioare, iar în anul 2000 a reconfirmat printr-o altă medalie de aur, la Europenele de tineret.

În anul 2001, la Campionatul Mondial de tineret s-a clasat cu echipa lotului național pe locul V. În calitate de componentă a echipei naționale de handbal feminin, Tereza a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial din luna decembrie 2005, organizat în Rusia, devenind vicecampioană mondială. Tereza a ținut mereu la calitate și performanță, reflectate prin rezultate, inclusiv în anul 2013, când a câștigat Campionatul și Cupa Serbiei cu Zajecar.

Portarul format în pepiniera Romanului a ajuns în sufletul tuturor iubitorilor de handbal, din țară și din străinătate.

Epifanie Cozărescu

EpifanieCozarescu

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 30 din 14.03.2007

Dl. dr. Epifanie Cozărescu s-a născut în orașul Cernăuți la data de 24.01.1914. Tatăl său era șef al Arhivelor Mitropoliei Cernăuți. A urmat școala primară și liceul la Cernăuți, la același liceu "Aron Pumnu" unde, în urma cu ani, a învățat și Mihail Eminescu.

A urmat studiile la Facultatea de medicină din Iași. În ultimii doi ani de facultate era angajat în diverse secții contra cost, pe post de cadru mediu, pentru a avea mijloace de întreținere. Terminând facultatea, a fost angajat ca secundar în câteva secții, după care a fost numit medic șef al Spitalului Săveni în anul 1941. Aici a fost medic de spital, de circumscripție, practicând la nevoie și mica chirurgie. A fost apreciat de populație și de organele locale. Venind însă epoca comunistă, a fost și el afectat.

Soția sa avea o mică moșie de la tatăl său. Domnului doctor i s-a propus divorțul sau părăsirea postului. A părăsit postul, fiind duși la Roman, fără casă, fără statut de angajat.

La câtva timp i s-a oferit un post de circumscripție la Averești - unde împreună cu familia a locuit trei ani, onorându-și cu prisosință funcția de medic. A fost apoi încadrat în Roman, unde, după câteva peregrinări în meseria de medicină generală, a fost integrat în secția de interne a Spitalului. A urmat un curs de specializare la Cluj, sub conducerea ilustrului profesor Iulian Hațeganu. Întors la Roman a inaugurat hidroterapia, cu ape de la Strunga, în special prin aerosoli.

A fost medic specialist în boli pulmonare, fiind numit de conducerea Direcției Sanitare Bacău, ca medic de specialitate pneumolog, pentru bolnavii din regiune cu afecțiuni pulmonare acute. Câțiva ani a fost detașat la sanatoriul Slănic Moldova pentru perioada de vară, acordând asistență de medicină internă, dar în special de pneumologie.

O pasiune deosebită a domnului doctor a fost cercetarea istoriei Spitalului Roman. Fără activitatea sa, niciodată nu am fi cunoscut multe din istoria spitalului nostru. A studiat arhive în multe județe ale țarii, la Iași, Roman, Piatra-Neamț, Pitești, Cluj, etc. A adunat informații de la foștii salariați și urmași ai acestora, culegând fotografii, obiecte vechi medicale, documente, declarații. Acestea i-au trezit ideea înființării unui muzeu al Spitalului Roman. Inițial a fost fixat într-o încăpere din clopotnița bisericii "Precista Mare", apoi a fost mutat în camera portarului spitalului și apoi în incinta Spitalului Vechi. Muzeul oglindește evoluția spitalului și a farmaciei care a funcționat odată cu el, în cei peste 200 de ani.

Din anul 2010, Societatea de Istorie a Medicinii şi Farmaciei din Roman a donat valoroasa colecţie de iatroistorie, adunată timp de cinci decenii de doctorul Epifanie Cozărescu, Muzeului de Istorie Roman. Astfel, casa în care a locuit dr. Nicolae Fălcoianu, astăzi sediul Muzeului de Istorie Roman (corp B), adăposteşte expoziţia In memoriam dr. Epifanie Cozărescu, în care, printre multe alte exponate, se află şi cea mai veche trusă de microchirurgie, folosită pe front, în Războiul de Independenţă.

Domnul dr. Cozărescu a fost și un înzestrat om de cultură, fiind membru al "Asociațiilor medicilor poeți și prozatori". A publicat o carte de versuri precum și lucrarea în proză PARAMEDICALIA, cu însemnări medicale și paramedicale.

Doctorul Cozărescu a fost și veteran de război. În calitate de medic de regiment a acordat în prima linie ajutor răniților. Întorcându-se de pe front, a fost prins de ruși și înglobat într-un convoi de prizonieri. A reușit să evadeze la un moment oportun, revenind în familie.

A fost, de asemenea, membru în consiliul de conducere al Societății de Istorie a Medicinei pe Țară iar la Roman, membru al Societății de Medicină și Farmacie, timp de peste 30 de ani, fiind numit ulterior Președinte de Onoare al Societății de Istorie a Medicinei și Farmaciei din Roman.

A publicat multe articole de iatro-istorie romașcană în presa centrală și locală, în Revista Mitropoliei de la Iași. A ținut sute de comunicări la reuniunile de profil pe țară, regionale sau locale.

Opera sa capitală în acest domeniu, care fructifică munca sa de cercetare iatro-istorică de peste 40 de ani o reprezintă volumul Istoricul Spitalului Municipal "Precista Mare" din Roman până la Bicentenar 1998, Parțial și al vieții medico-farmaceutice romașcane, realizat în colaborare cu domnul dr. Octav Clocotici. Acest volum a văzut lumina în anul 2001. Cartea a fost primită cu mult interes de romașcani, dar și de mulți iubitori de iatro-istorie din țară.

A fost ales în trei rânduri a câte patru ani ca membru al Eparhiei Episcopiei Roman, intervenind deseori cu propuneri.

A încetat din viață în data de 4 martie 2010.

Max Blecher

MaxBlecher

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr.175 din 07.09.2009

S-a născut pe 8 septembrie 1909, Botoşani (d. 31 mai 1938, Roman).

Făcând parte dintr-o familie evreiască înstărită; tatăl său avea pe strada Ştefan cel Mare nr. 151-153 un magazin de porţelanuri, unde îşi desfăcea produsele unei mici fabrici de ceramică de la marginea oraşului. Lazăr Blecher era membru în Comisiunea pentru fixarea cotizaţiilor benevole destinate construcţiei localurilor de şcoli din oraşul şi judeţul Roman.

A urmat cursurile primare şi liceale la Roman. După susţinerea bacalaureatului, pleacă la Paris, cu gândul de a se înscrie la Sorbona. Se îmbolnăveşte de morbul lui Pott, o boală gravă, pe atunci incurabilă, fiind internat timp de zece ani în clinici şi sanatorii din străinătate.

În anul 1930 publică schiţe şi aforisme în revista lui Tudor Arghezi – Bilete de papagal şi în Adevărul literar şi artistic.

O primă şi ultimă plachetă de versuri, intitulată Corp transparent (1934) îi apare cu ajutorul prietenului său Geo Bogza, versurile fiind uneori suprarealiste, dar mai adesea destul de convenţionale ca tehnică. Geo Bogza l-a ajutat, de altfel, să-şi tipărească şi cele trei romane şi tot cu el avea să poarte o corespondenţă asiduă.

Romanul de debut, Întâmplări din irealitatea imediată este o evadare din viaţa de zi cu zi a tânărului cu o sensibilitate excesivă, ţintuit la pat de cumplita boală, este un roman al devenirii, al trecerii de la copilărie la adolescenţă. Cel de-al doilea roman, Inimi cicatrizate, apare în anul 1937. Este un roman scris la persoana a treia, de data asta despre viaţa din sanatoriul de la Berck sur Mer. Ultimul său volum, tipărit postum de amicul său Saşa Pană Vizuina luminată, este tot un jurnal de sanatoriu.

Operele sale sunt în foarte mare măsură autobiografice. Este singurul scriitor romaşcan care, descrie în amănunt oraşul natal (parcul oraşului, cinematograful, bâlciul anual, malul Moldovei).

Este un autor tradus în 5 limbi: engleză, franceză, germană, spaniolă, cehă fapt care îi asigură o notorietate internaţională.

Face parte din elita scriitorilor romaşcani alături de Cezar Petrescu, Otilia Cazimir, Garabet Ibrăileanu.

Rareori mi s-a întâmplat să întâlnesc un debut mai revelator – Pompiliu Constantinescu, iar Eugen Ionescu spunea despre primul său roman că este o capodoperă.

Ioan Antoci

AntociIoan

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. nr. 175 din 07.09.2009

S-a născut la Roman pe 14 iulie 1979 şi a absolvit Seminarul Ortodox Sf. Gheorghe din Roman.

Este licenţiat al Universităţii Al I. Cuza Iaşi - Facultatea de Teologie, promoţia 1999 – 2003. În anul 2005 a obţinut un Master în Istoria religiilor, iar în prezent este doctorand al Facultăţii de Teologie din Iaşi.

În perioada decembrie 2007 - iunie 2008 a urmat un Curs de cultură cinematografică organizat de Asociaţia Artes Iaşi în colaborare cu Universitatea George Enescu din Iaşi.

În anul 2008 a produs: Regele cerşetorilor – mediu metraj, Începuturi – scurt metraj şi Memoriile unei iubiri – scurt metraj, produs şi regizat.

În anul 2008 a câştigat Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lung metraj acordat de HBO şi TIFF, Cluj-Napoca.

În anul 2009 a produs şi regizat scurt – metrajul Movie lovers.

În anul 2009 a câştigat Premiul Krzysztof Kieslowski pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală şi de Sud-Est, acordat de programul Scrip Teast, la Cannes, pentru lung – metrajul Câinele japonez.

Un alt hobby al domniei – sale, în afară de cinematografie şi fotografie, este scrisul. În anul 2007, a publicat povestirile: Sarea şi norii şi Ultima cină a unui cerşetor. În revista Credinţa Ortodoxă a publicat articolele: Adevărul e dincolo de noi în anul 1999 - un studiu despre impactul filmelor science-fiction asupra mentalităţii umane, 666 – cine sau ce? în anul 2000 şi Creaţie şi/sau evoluţie? în anul 2001.

Viorica Agarici

VioricaAgarici

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. 57 din 28.04.2011

Viorica Agarici (n. 1886 - d. 1979) a fost preşedinta filialei locale a Crucii Roşii din Roman în timpul celui de-al doilea război mondial. Ea este unul din cei 54 de români omagiaţi de Statul Israel cu titlul „Drepţi între popoare” (Righteous Among the Nations).

În noaptea de 2 spre 3 iulie 1941, după ce a tratat răniții Armatei Române care se întorceau de pe frontul de est, ea a auzit gemetele evreilor din trenul care transporta supravieţuitorii pogromului de la Iaşi. Datorită funcţiei pe care o ocupa, a cerut şi a obţinut permisia să dea apă şi alimente celor din tren.

Cetăţenii municipiului Roman nu au uitat-o, după moartea ei survenită în 1979, au pus un mic bust în Gara Roman, amintind de curajul şi devotamentul unei femei deosebite: Viorica Agarici.

Povestea, pe scurt:

Sturnbandfurerul H. Ohlenburg, de la Comandamentul german al oraşului Iaşi, vrând să mai debaraseze oraşul şi de alţii - pentru ei - indezirabili, îi îmbarcară în două trenuri de vite, puternic oblonite ca să nu intre nici aerul la cei înghesuiţi înăuntru.

Trenuri cu destinaţie diferită: primul, care ne interesează îndeosebi, spre Lagărul de concentrare de la Călăraşi - Ialomiţa, al doilea - la Podu Iloaei. Dar, ca să nu ajungă prea repede, îi purtară înainte şi înapoi, pe caniculă, încât peste jumătate din ei se sufocară.

Trenul întâi, care şi-a meritat cu prisosinţă tristă porecla de „Trenul Morţii", după ce şi-a lepădat 650 de morţi la Târgu Frumos şi 350 la Mirceşti, ajunse, în dimineaţa de 3 iulie 1941, la Roman. Aici le-a ieşit imediat în întâmpinare echipa de infirmiere ale Crucii Roşii, cu serviciul în gară, intenţionând să le acorde, ca şi trenurilor cu răniţi, ceai şi pachetele cu hrană rece.

Însă paznicii germani ai trenului le interziseră apropierea de vagoane.

Atunci fu chemată în ajutor preşedinta Filialei locale de Cruce Roşie, doamna Viorica Agarici.

Urmarea, se ştie şi se mai scrie despre gestul eroic: s-a postat în faţa locomotivei, declarând că nu va pleca de acolo până nu se vor da la o parte obloanele, în spatele cărora deținuții strigau cerând aer şi apă. Cu sprijinul oficialităţilor române, printre care şi cel al Reginei Mama Elena, aflată în vizită la Spitalele militare din zonă, al Prefectului judeţului Roman şi cel al generalului Ştefan Ionescu s-a ajuns prin telefon la generalul Ion Antonescu.

Acesta a solicitat sprijinul Generalului Eugen von Schorner, comandantul Armatei a 11-a germană care coopera în Basarabia cu trupele noastre. Atunci a venit ordinul de eliberare a trenului şi de oprire a acţiunilor antievreiești de la Iaşi.

Trenul a fost igienizat şi deţinuţii asistaţi după care a putut să-şi continue cursa la destinaţie.

Eftimie Luca - Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

EftimieLuca

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. 57 din 28.04.2011

Înaltpreasfinţitul Eftimie Luca – fost Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului s-a născut la 9 noiembrie 1914, în satul Schitul, comuna Hangu (astăzi comuna Ceahlău), judeţul Neamţ.

Între anii 1921 şi 1928 a urmat Şcoala primară în satul natal, iar între 1930 şi 1933 Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Iaşi.

A urmat cursurile Seminarului Teologic monahal din mănăstirea Cernica între anii 1934 şi 1941.

Este absolvent al Institutului Teologic din Bucureşti, în anul 1949.

La 1 aprilie 1949 i s-a încredinţat stăreţia Mănăstirii Bistriţa-Neamţ, pe care avea să o conducă cu iscusită măiestrie până în 1966, iar între anii 1951 şi 1960, concomitent cu conducerea Mănăstirii Bistriţa, a funcţionat ca exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului şi Huşilor, ocupându-se de reorganizarea vieţii monahale.

În anul 1966 a fost înălţat la rangul de arhimandrit şi numit stareţ la Mănăstirea "Sf. Ioan cel Nou" de la Suceava, unde a iniţiat lucrări de restaurare la catedrala "Sf. Gheorghe", la stăreţia şi chiliile din incinta mănăstirii alături de grija deosebită pentru viaţa monahală.

La 30 ianuarie 1972 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat demnitatea de Arhiereu - Vicar al Eparhiei Romanului şi Huşilor.

La 23 aprilie 1978 a fost ales şi instalat ca Episcop titular al Eparhiei Romanului şi Huşilor. Din anul 1994 cele două Eparhii s-au separat, Preasfinţia Sa, rămânând Episcop titular al Eparhiei Romanului.

În urma ridicării Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie cu titulatura nouă de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfăşurată în zilele de 18-19 iunie 2009, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Părinte Eftimie a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop.

În şirul neîntrerupt, de peste şase secole, a existenţei Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, cea mai lungă păstorire a avut-o Înaltpreasfinţitul Eftimie Luca.

Dăruire, înţelepciune şi blândeţe, toate acestea conturează profilul unui mare ierarh care prin virtuţile sale a marcat timpul, înscriindu-şi în istorie numele cu atributul Eftimie cel Bun.

A încetat din viață în data de 4 noiembrie 2014.

Sergiu Celibidache

SergiuCelibidache

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. 46 din 25.04.2012

S-a născut la Roman pe 28 iunie 1912, ca fiu al lui Demostene Celibidache şi al Mariei, născută Brăteanu. Mama sa, Maria Brăteanu era fiica lui Ştefan Brăteanu, funcţionar la Primăria din Roman, şi a Smarandei (Măndica) născută Galin, de la care provenea ascendenţa boierească a artistului.

În anul 1913, familia Celibidache se mută din Roman în Iaşi. În anul 1916, la doar 4 ani, Sergiu Celibidache începe primele sale lecţii de pian.

În anul 1930 absolvă Seminarul Pedagogic din Iaşi, iar în anul 1932 se înscrie la cursurile de filosofie şi matematică ale Universităţii din Bucureşti.

În anul 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică. Abia sfârşite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia fusese suspendat din funcţie. Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepţională exigenţă artistică. A fost invitat, cu regularitate, la pupitrul unor renumite orchestre simfonice europene din Germania, Franţa şi Suedia.

În anul 1979 primeşte funcţia de director muzical general al oraşului München şi de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraş. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.

Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.

Printre alte compoziţii, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii şi al unui Concert pentru pian şi orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite. Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincţii, printre care: Cetăţean de onoare al oraşului München (1992), Membru de onoare al Academiei Române (1992), Doctor honoris causa al Universităţii din Iaşi (1992).

A murit la 14 august 1996, la reşedinţa sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (în apropiere de Paris).

Alexandru Radu Timofte

AlexandruRaduTimofte

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. 46 din 25.04.2012

S-a născut pe 7 aprilie 1949 în comuna Horia judeţul Neamţ. A absolvit Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti, Facultatea de Comandă de Stat Major, fiind ofiţer activ în Ministerul Apărării Naţionale până în anul 1988 când a fost trecut în rezervă.

În perioada Revoluţiei din decembrie 1989, Alexandru Radu Timofte a făcut parte din conducerea comitetului FSN din municipiul Roman iar în legislaturile 1990-2004 a fost ales ca senator de Neamţ.

În luna februarie 2001, a fost numit în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, funcţie pe care a ocupat-o până în anul 2006.

În perioada cât a reprezentat Romanul şi judeţul Neamţ în Parlamentul României, Alexandru Radu Timofte a făcut demersuri pentru construirea Sălii Polivalente, reabilitarea şoselei E85 pe tronsonul care tranzitează municipiul Roman, furnizarea non-stop a apei potabile în Roman.

A avut un rol important în atribuirea statutului de "colegiu" pentru două licee din Roman respectiv Colegiul Naţional Roman Vodă şi Colegiul Tehnic Miron Costin.

În perioada cât a deţinut şefia S.R.I., activitatea desfăşurată de Alexandru Radu Timofte a fost apreciată şi în afara graniţelor ţării dând dovadă de seriozitate şi profesionalism.

Este autorul a peste 30 de lucrări specifice domeniilor în care a activat, de referinţă pentru vastul domeniu al siguranţei:

  •   Lungul drum al serviciilor secrete către democraţie
  •   Originile şi mărirea, declinul şi renaşterea lumii informaţiilor secrete
  •   Reforma Serviciului Român de Informaţie – argumente şi fapte
  •   Reforma Serviciului Roman de Informaţie – continuitate şi schimbare
  •   Marea provocare a începutului de mileniu – securitatea în societatea globalizată

Prin personalitatea şi întreaga activitate, dl. Alexandru Radu Timofte a oferit un model de ataşament faţă de ţară şi de valorile democraţiei.

Înaltpreasfinţitul Ioachim - Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

IoachimBacaoanul

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. 46 din 25.04.2012

S-a născut la 29 martie 1954 în comuna Stăniţa, judeţul Neamţ.

La 15 ani neîmpliniţi, a intrat ca frate la Mănăstirea Sihăstria, iar între anii 1970 şi 1975 a urmat cursurile Seminarului de la Mănăstirea Neamţ.

Este licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, iar în anul 1980 a fost tuns în monahism, pe seama Mănăstirii Bistriţa, Neamţ, primind numele de Ioachim.

În anul 1982 a fost hirotesit arhidiacon de Preafericitul Patriarh Teoctist, iar în 1985 este transferat la Centrul Eparhial de la Iaşi, unde a îndeplinit mai multe funcţii. În anul 1990 este numit secretarul noului mitropolit al Moldovei, Înaltpreasfinţitul Daniel Ciobotea şi tot în anul 1990, la Mănăstirea Văratec, a fost hirotonit ieromonah.

La 7 ianuarie 1991, a plecat la studii de doctorat la Institutul Saint Sèrge din Paris, singurul aşezământ universitar ortodox din Occident. S-a înscris la Sorbona pentru a-şi perfecţiona limba franceză. În anul 1994 şi-a susţinut teza de doctorat. A înfiinţat prima mănăstire românească din Occident.

La data de 1 mai 2000 a fost hirotonit Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. A reînfiinţat revista Cronica Romanului, a participat, ca delegat al Sfântului Sinod, la diferite întruniri ecumenice, simpozioane, conferinţe internaţionale, dirijează activitatea social-filantropică în toată Eparhia Romanului, implicându-se direct în diferite programe de asistenţă socială, a alcătuit textele slujbelor Vecerniei, Utreniei şi Acatistelor mai multor sfinţi, a fost organizatorul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 600 de ani de atestare documentară a Episcopiei Romanului.

În urma ridicării Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie, în anul 2009, a fost ridicat la rangul de Episcop vicar iar în data de 16 decembrie 2014 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, devenind, astfel, primul arhiepiscop ales pentru a păstori eparhia Romanului și Bacăului.

Romanul îşi onorează prestigiul şi îşi împlineşte cu bucurie o datorie de suflet, aducând uneia dintre marile personalităţi ale ortodoxiei contemporane – teolog profund şi ierarh cu păstorire exemplară, prinosul nostru de recunoştinţă şi adâncă preţuire.

Acad. prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici

ConstantinBalaceanuStolnici

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. 46 din 25.04.2012

Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a născut pe 6 iulie 1923 la Bucureşti. Este descendentul unei familii nobiliare române cu originile în secolul al XIII-lea, căreia – în secolul al XVII-lea – Aula imperială vieneză (Leopold I) i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano - German şi i-a concesionat stema.

A avut acces la cultură încă din copilărie, pe care şi-a petrecut-o la Stolnici, în conacul boieresc în care a crescut.

Bălăceanu-Stolnici a urmat Liceul I.C. Brătianu din Piteşti, unde a dat bacalaureatul în anul 1941. Între anii 1941-1947 urmează cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, obţinând în anul 1948 titlul de Doctor în Medicină şi Chirurgie.

Este autor şi coautor a peste 300 de lucrări ştiinţifice şi 28 de cărţi şi monografii din diferite domenii: medicină, cibernetică, istorie şi antropologie.

Este profesor asociat la numeroase universităţi de renume din Anglia, Brazilia, Spania şi Franţa.

De asemenea, este membru al Adunării Naţionale şi al Consiliului Naţional al Bisericii Ortodoxe Române şi Preşedinte al Societăţii Ateneul Român.

De-a lungul timpului, ca o recunoaştere a întregii activităţi, a primit numeroase Premii şi distincţii, a fost decorat cu Crucea Patriarhală, Ordinul Steaua României în grad de Cavaler şi Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate.

Romanul este oraşul inimii academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici, este oraşul copilăriei domniei-sale, copilărie pe care şi-o petrecea în casa bunicului Mauriciu Riegler – fost primar al Romanului în perioada 1905-1907.

Bianca Perie

BiancaPerie

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. 46 din 25.04.2012

S-a născut la Roman pe 1 iunie 1990. Caz unic în istoria atletismului lumii, Bianca Perie este cvadruplă campioană mondială de juniori la aruncarea ciocanului. Practic, la toate competiţiile de mare anvergură internaţională rezervate categoriei ei de vârstă şi-a adjudecat prima poziţie, celor patru medalii de aur adăugându-li-se încă trei europene la juniori 1. A reuşit, totodată, să-şi realizeze standardul de participare la Jocurile Olimpice de la Beijing (locul 18-68,13 m), ca şi la Campionatele Mondiale de la Berlin (locul 19 - 68,47 m).

A stabilit un nou record al Campionatelor Europene de junioare din Serbia, la aruncarea cu ciocanul şi a obţinut medalia de aur, aruncând 68,59 metri.

A câştigat medalia de aur, în anul 2005, la Campionatul Mondial pentru tineret şi la Campionatul Mondial pentru juniori în anii 2006, 2007 şi 2008.

În anul 2010, cu o aruncare de 71,62 de metri, s-a clasat pe locul al patrulea în finala Campionatului European de Atletism pentru seniori, de la Barcelona.

În anul 2011, cvadrupla campioană mondială de juniori s-a clasat pe locul şase în finală la Campionatele Mondiale de seniori din Coreea de Sud (Daegu).

Bianca Perie se numără printre primele sportive din lume, la aruncarea ciocanului, fiind nominalizată la titlul de cea mai bună atletă din Balcani în 2011.

Desemnată Atleta anului de Federaţia Română de Atletism în anul 2011, Bianca s-a calificat, cu baremul A, la a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Londra, Marea Britanie, din 27 iulie - 12 august 2012, unde a ajuns până în semifinale.

În anul 2012, a ocupat primul loc în proba de aruncare a ciocanului la Cupa Europei de iarnă, care a avut loc la Bar (Muntenegru).

Bianca Perie este una dintre speranţele atletismului românesc de care suntem mândri şi îi dorim mult succes la viitoarele competiţii.

Mihai Lucan

MihaiLucan

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. 62 din 14.05.2013

S-a născut pe 5 iunie 1948, în localitatea Ştefăneşti, judeţul Botoşani. A studiat la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti şi a absolvit Facultatea de Medicină Generală a Universităţii "Carol Davila", în anul 1972. Tatăl său, Generalul–maior Lucan Ioan a fost comandantul unităţii de garnizoană militară Roman în perioada 16 mai 1964 – 6 aprilie 1981.

A lucrat în cadrul Spitalului Floreasca şi al Spitalului Fundeni din Bucureşti, iar în 1986 obţine titlul de Doctor în Știinţe Medicale, sub îndrumarea profesorului Eugeniu Proca. În anul 1990 devine medic primar urolog şi conferenţiar universitar, fiind numit şeful catedrei de Urologie la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, în anul 1992 obţine titlul de profesor doctor universitar. Din anul 2005 este şeful Oficiului Regional de Transplant Cluj.

În anul 1980 a participat la efectuarea primului transplant renal din România, făcând parte din echipa condusă de profesorul Eugeniu Proca, împreună cu profesorul Anghel Popescu. În anul 2003 a realizat prima nefrectomie laparoscopică pentru transplant asistată robotic şi de telemedicină din lume, împreună profesorul Ralph Senner, de la Clinica de Chirurgie Robotică din München. În anul 2004 profesorul Mihai Lucan a efectuat primul transplant combinat de rinichi şi pancreas.

În anul 2010 a efectuat primul transplant de rinichi de la un cadavru, în premieră în Europa de Est. În decursul carierei, a efectuat zeci de mii de operaţii urologice şi de intervenţii endoscopice şi laparoscopice, precum şi mii de transplanturi renale.

Prof. dr. Mihai Lucan efectuează, cu succes, peste 100 de transplante renale anual. A participat la extrem de multe congrese şi simpozioane internaţionale, a semnat un număr impresionant de premiere în specialitatea în care profesează şi pregăteşte, în continuare, un număr mare de medici în urologie. A fost decorat şi premiat de diverse autorităţi sau instituţii româneşti şi internaţionale: Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor în anul 2000 şi Ordinul "Meritul Sanitar" în grad de Mare Ofiţer în anul 2006. A fost declarat Cetăţean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca şi al municipiului Botoşani.

În primăvara anului 2009 a fost numit consilier al primului ministru pe probleme de sănătate.

Mihail Jora – creatorul liedului şi baletului românesc

MihailJora

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin H.C.L. 62 din 14.05.2013

Compozitor şi dirijor român, membru titular al Academiei Române, Mihail Jora s-a născut la Roman pe 2 august 1891.

Şi-a făcut studiile la Leipzig şi la Paris. Ca profesor de compoziţie la Conservatorul din Bucureşti, a educat o întreagă pleiadă de compozitori. Creaţia sa cuprinde balete (printre care „Curtea veche”, „La piaţă”, „Când strugurii se coc” şi „Întoarcerea din adâncuri”), suita simfonică „Privelişti moldoveneşti” (suită în patru părți, care are la baza un motiv melodic din folclor: "Pe malul Tazlăului", "La joc","Grâu sub soare", "Alai ţigănesc"), poemul simfonic „Poveste indică”, „Burlesca” pentru orchestră, „Simfonia în do”, „Balada pentru bariton şi orchestră”, lucrări de muzică de cameră (printre care „Cvartetul de coarde”) ş.a.

Este unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai liedului în muzica românească. De remarcat faptul că şi-a numit cele peste o sută de partituri de gen Cântece, tocmai pentru a sugera caracterul românesc şi particularităţile specifice care despart aceste lucrări de tradiţia liedului german, reprezentat în special de compoziţiile lui Schubert, Schumann şi Brahms. El a compus, pe versuri ale marilor poeţi români, numeroase lucrări de acest gen, care se disting prin expresia lor originală. Creaţiile lui Jora se caracterizează prin conţinutul lor de viaţă bogat şi variat. Unele lucrări ale sale sunt străbătute de o undă de umor şi ironie. Opera lui Jora se remarcă prin măiestria interpretării elementelor melodice si ritmice, specifice cântecului popular.

A fost printre primii compozitori care au întrezărit virtuțile artistice ale baletului.

A fost profesor şi Rector al Academiei Regale de Muzică din Bucureşti. Uniunea Criticilor Muzicali îi poartă numele şi organizează anual la Bucureşti "Concursul Naţional de Interpretare Muzicală Mihail Jora".

Numele Mihail Jora îl poartă şi Studioul de Concerte al Palatului Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice şi corale din România (1000 de locuri).

George Radu Melidon – întemeietorul primei Biblioteci publice la Roman

MihailJora

Cetăţean de onoare - titlu conferit prin HCL nr. 75 din 30.04.2015

George Radu Melidon s-a născut pe 13 martie 1831. Tatăl său, Gheorghe, a fost profesor iar mama sa, Ecaterina, făcea parte dintr-o familie de preoţi. Din corespondenţa dintre profesorul Alexandru Epure şi Dimitrie Melidon, fiul lui George Radu Melidon, aflăm că familia Melidon a avut în proprietate un teren şi două corpuri de case vechi, lângă vilele Moşinski, vis-à-vis de curtea Gimnaziului Roman-Vodă. Ulterior, terenul a fost înstrăinat şi s-a construit aici actuala Şcoală Gimnazială Vasile Alecsandri.

George Radu Melidon a fost un autentic fiu al Romanului, oraşul în care s-a născut, a copilărit şi s-a retras în ultimii ani ai vieţii lui.

Viitorul director al Şcolii Normale Carol I din Bucureşti, după absolvirea cursului primar, şi-a continuat studiile la Academia Mihăileană din Iaşi. Cunoştea foarte bine mai multe limbi: germana, latina, franceza şi greaca.

S-a distins ca publicist, colaborând, în anul 1855, la ziarul Foiletonul Zimbrului din Iaşi. Într-un studiu publicat în acest ziar, militează pentru înfiinţarea şcolilor în mediul rural.

În anul 1856, George Radu Melidon a fost bibliotecar la Academia Mihăileană, iar în anul 1857 a fost numit şef al secţiei şcoalelor la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova. În această funcţie fiind, a întocmit un memoriu statistic referitor la administrarea şi la situaţia în care se afla pe atunci învăţământul public şi particular, memoriu intitulat Relaţiune statistică de starea şcoalelor din Moldova. Pentru această lucrare, primeşte mulţumiri de la domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

În anul 1861, recunoscându-i-se meritele, i se dă dreptul să funcţioneze ca profesor în învăţământul secundar, iar în anul 1862, a fost transferat la Bucureşti, ca director al învăţământului primar din România.

În anul 1866, a fost numit revizor şcolar pentru districtele Roman, Vaslui şi Tecuci, cu reşedinţa la Roman. Mai târziu a fost înaintat la gradul de inspector pentru şcolile din judeţele Iaşi, Botoşani, Dorohoi, Roman, Bacău, Vaslui, Fălciu şi Tutova.

În anul 1867, a fost numit director al Şcolii Normale Carol I din Bucureşti. Rezultatele merituoase obţinute de şcoala condusă de profesorul Melidon sunt evidenţiate de rapoartele revizorilor şcolari.

Pe 15 august 1871, a participat în fruntea unei delegaţii de cadre didactice din învăţământul secundar, ca reprezentant al judeţului Roman, la marea sărbătoare închinată lui Ştefan cel Mare, la Mănăstirea Putna. Aici i-a întâlnit pe Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogălniceanu, Ciprian Porumbescu, A. D. Xenopol.

Ivirea unei necruţătoare boli l-a silit să părăsească, în octombrie 1881, ogorul învăţământului în care trăsese brazde atât de adânci. V.A. Urechia, ministrul Cultelor și Instrucţiunii Publice de atunci, şi-a exprimat, într-o notă ministerială, regretul privind demisia unui profesor distins şi sârguitor, carele, prin îndelungatele şi inteligentele servicii făcute instrucţiunii publice, a binemeritat dela ţară şi românism.

În ziua de 2 aprilie 1885, a dăruit Primăriei Roman, 216 volume menite, cum spunea în actul de donaţie, să formeze începutul unei biblioteci publice în oraşul său natal:

Considerând că Romanul posedă, de mai mulţi ani, mai multe şcoli primare şi secundare publice şi private, care au trebuit să producă măcar cititori cu dorinţa de a-şi spori cunoştinţele şi a satisface curiozitatea prin lectură, am onoarea de a oferi în dar comunei mele natale-Romanul, 216 (228) volume (cărţi), toate legate şi relativ la ştiinţă, litere şi istorie naţională dupre inventar, ca un prinos cetăţenesc din singura avere ce am.

Donatorul numeşte cărţile rari şi alese şi pune condiţii pentru funcţionarea bibliotecii publice:

  •   cărţile vor fi împrumutate oricărui "amator" spre citire şi cercetare;
  •   lectura să se facă numai "în cuprinsul localului primăriei", iar în afară, cărţile vor fi împrumutate la persoanele "vrednice şi de credinţă şi cu depunerea de garanţie a valoarei";
  •   cărţile să fie păstrate sub denumirea de Melidonium spre veşnica pomenire a numelui familiei.

În ziua de 15 septembrie 1886, profesorul Melidon a trimis directorului Gimnaziului o declaraţie în care spune că, din cauza boalei, nu mai poate continua lecţiile de istorie cu care fusese însărcinat până atunci la Gimnaziul Roman-Vodă. Boala de care suferea s-a agravat şi în ziua de 11 mai 1897 George Radu Melidon încetează din viaţă.

În anul în care se împlinesc 130 de ani de lectură publică la Roman, îi aducem un pios omagiu celui care a pus bazele primei Biblioteci publice din Roman, profesor, publicist, spirit de elită şi organizator al învăţământului primar normal din România – George Radu Melidon, acordându-i, post-mortem, titlul de “Cetăţean de Onoare” al municipiului Roman.

Profesor Doctor Nicolae Manolescu-Strunga

NicolaeManolescu-Strunga

Cetățean de Onoare – titlu conferit prin HCL nr. 110 din 13.05.2016

S-a născut în anul 1850, în localitatea Șarânga, județul Buzău. După terminarea școlii primare în satul natal, a continuat studiile la Seminarul Teologic din Buzău. A profesat ca învățător în Urziceni și Mizil. În anul 1871 s-a înscris la Facultatea de Medicină din București. La 1 ianuarie 1875 a întemeiat Societatea Studenților în Medicină din București, prima asociație științifică medicală a studenților din România. În anul 1877, fiind în ultimul an de studii, a plecat ca voluntar pe front în diviziile Crucii Roșii Române în Războiul de Independență.

În anul 1878 și-a susținut teza de doctorat și a început practicarea medicinei la Pătârlagele, județul Buzău. În cei doi ani petrecuți aici, Manolescu a realizat cu succes primele sale operații pe ochi. După specializări la Paris și Viena, a devenit medic oftalmolog la Spitalul Brâncovenesc din București, iar mai târziu șef de secție oftalmologică la Spitalul Colțea, unde a practicat medicina până spre sfârșitul vieții.

Din anul 1885 a fost profesor universitar la Facultatea de Medicină București, fiind întemeietorul Școlii românești moderne de oftalmologie, domeniul în care, printre altele, a descris o nouă tehnică de extirpare a irisului precum și o metodă de tratament în conjunctivita granuloasă, numită în epocă și metoda Manolescu. Și pentru cataractă a creat procedee proprii de tratament, care i-au purtat numele.

A fost membru al Academiei Române și a condus prestigioasa revistă Analele medicale române. A fost Director General al Serviciului Sanitar Român. A fost preocupat îndeosebi de starea sanitară a țăranului român, înființând sute de infirmerii rurale și revista Apărătorul sănătății. Pentru lucrarea, apărută în anul 1895 la București și tipărită de Academia Română, Hygiena țăranului român, a primit Premiul Academiei Române.

A deținut o moșie în localitatea Strunga, atunci în județul Roman, unde a înființat pe lângă băile pentru tratament și un spital pentru tratamentul pelagrei.

A fost senator de Roman, în două mandate. În ultimul an de viață s-a retras la Strunga, dar a locuit și la Roman, oraș căruia i-a lăsat prin testament, terenul și o parte din fondurile necesare pentru construirea unui nou Palat administrativ.

Prof. Dr. Nicolae Manolescu-Strunga a fost o personalitate marcantă a medicinei românești și o figură emblematică a filantropiei secolului al XIX-lea.

Inginer Dănuț-Nicolai Marin

MihailJora

Cetățean de Onoare – titlu conferit prin HCL nr. 110 din 13.05.2016

S-a născut la Roman, pe 6 martie 1946. A făcut şcoala primară şi liceul în orașul natal. Îndrumat de tatăl său, a absolvit Facultatea de Construcţii în anul 1968. După absolvirea cu succes a facultății, în perioada 1968-1969 a fost repartizat ca inginer stagiar la Trustul de Construcții Industriale Onești, șantierul Iași. În anul 1969 a fost numit şef de lot în cadrul Trustului de Construcții Industriale Săvinești – Piatra-Neamț. A primit ca sarcină ridicarea Fabricii de Nutreţuri Combinate şi a uimit printr-un procedeu nou de turnare cu glisare a betoanelor, care, spre surprinderea tuturor, se înălţau cu doi metri în fiecare zi.

Inginerul Dan Marin a contribuit decisiv la modernizarea municipiului Roman, în perioada 1971-1990. Ca director al grupului de șantiere din cadrul Trustului Județean de Construcții Montaj al județului Neamț - Șantierul nr. 2 Roman, a construit mare parte a blocurilor din Roman, fiind artizanul dezvoltării urbanistice moderne a localității noastre. Când a venit la conducerea şantierului, oraşul avea 3.000 de apartamente, iar în anii '90 erau construite peste 32.000 de apartamente. Știa istoria fiecărui bloc, a fiecărei clădiri. A construit Complexul balnear Băile Bălțătești, județul Neamț precum și Halele API și atelierul de mufe din cadrul Uzinei de Țevi Roman. Totodată, a coordonat activitatea de ridicare a complexelor agro-zootehnice în jumătate din localitățile județului Neamț.

De asemenea, a construit peste jumătate dintre clădirile din Târgul Neamț, inclusiv Întreprinderea Volvatir Tg. Neamț precum și o parte din locuințele din orașele Zimnicea și Călărași, după cutremurul devastator din anul 1977.

A fost și consilier local al municipiului Roman, timp de trei mandate, în perioada 1992-2004, președinte al Comisiei de Urbanism, cu activitate laborioasă în cadrul Consiliului Local.

Romanul a fost orașul împlinirilor lui, împliniri pentru sine, dar și pentru orașul în care s-a reîntors după studii. A clădit cu drag pentru Romanul natal și a visat zeci de ani cum să construiască clădiri în care viața să decurgă cu sentimentul de „acasă”.

Profesionist desăvârșit, a fost ancorat în activitatea economică, culturală și sportivă a municipiului Roman, după Revoluție punând bazele mai multor firme profilate pe lucrări în construcții și furnizarea de agent termic.

Generozitatea, ambiția, hotărârea, spiritul dreptății erau parte din ADN-ul său. Își susținea cu tărie opiniile și lupta până la capăt pentru ceea ce era just. Avea un respect deosebit pentru munca cinstită, pentru oameni, pentru dreptate, pentru faptele temeinic făcute. Cu planurile de construcții în mâini, era fericit că are așa o meserie pe care o considera uriașă, provocatoare, atât de creativă și uimitor de frumoasă.

Avea o personalitate puternică, râdea cu poftă și iubea viața, a călătorit, a citit, a cântat, a dansat, a iubit sportul încă din timpul liceului, făcând parte din echipa de volei, a alergat după mingea de tenis cât ai face ocolul Pământului.

Nu a fost niciodată adeptul jumătăților de măsură, a fost adeptul ideii Totul sau nimic!

Imboldul pe care l-a dăruit celor din jur a fost: „Oricât ar fi de greu, nu există nu se poate!”.